luni, 15 iulie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

ACŢIUNI RUTIERE DESFĂŞURATE DE POLIŢIŞTII DOLJENI


168 de sancţiuni contravenţionale aplicate, 17  permise de conducere reţinute şi 2 certificate de înmatriculare retrase de poliţişti, în ultimele 24 de ore


Depistat la volan, în trafic, deşi nu deţinea permis şi avea o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat

Ieri, polițiști din cadrul Secției 7 Poliție Rurală Pleniţa au oprit pentru control, pe DJ561D, din comuna Orodel, un autoturism la volanul căruia a fost identificat un tânăr de 21 de ani, din localitate.

Tânărul a fost testat cu aparatul alcooltest, care a indicat o concentraţie de 0,83 mg/l alcool pur în aerul expirat, fiind condus la spital pentru recoltarea de probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

De asemenea, în urma verificărilor efectuate de poliţişti, s-a stabilit faptul că acesta nu deţine permis de conducere pentru nicio categorie de vehicule.

În cauză, poliţiştii au întocmit un dosar penal sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de conducererea unui vehicul fără permis şi sub influența alcoolului sau a altor substanțe.


Alţi 3 bărbaţi depistaţi în trafic, în judeţul Dolj, cercetaţi pentru comiterea unor  infracţiuni la regimul rutier


Ieri, poliţişti din cadrul Serviciului Rutier Dolj au depistat un bărbat de 33 de ani, din Craiova, în timp ce conducea, pe strada Amaradia, din Craiova, un autoturism radiat din circulaţie.

De asemenea, poliţiştii Biroului Rutier Craiova au oprit pentru control, pe strada Calea Bucureşti, din Craiova, un bărbat, de 46 de ani, din localitate, iar la testarea cu aparatul drugtest au reieşit indicii cu privire la posibila prezenţă a unor substanţe interzise.

Poliţiştii Secţiei 10 Poliție Rurală Poiana Mare au depistat pe DN55A, în comuna Poiana Mare, un bărbat de 50 de ani, din Moţăţei, sat Dobridor, în timp ce conducea o autoutilitară deşi avea dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat.

În cauză, poliţiştii au întocmit dosare penale, iar cercetările sunt continuate, urmând ca la finalizare să fie propusă soluţie prin unitatea de parchet competentă.


    sursa

    Latest Posts

    Parteneri Media