marți, 22 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Alegeri la sindicatul de la Roșiuța: Morega denunță presiuni politice

Minerii de la Cariera Roșiuța își vor alege, la sfârșitul lunii, conducerea celui mai mare sindicat din unitate. Primarul municipiului Motru, Cosmin Morega, susține că persoane și structuri politice ar încerca să influențeze rezultatul scrutinului.

Organizația sindicală este condusă din 2013 de Nelu Roșca, care ar putea candida pentru un nou mandat. Morega le transmite angajaților să decidă singuri dacă doresc continuitatea actualei conduceri sau aleg o schimbare.

Edilul afirmă că, în ultima perioadă, în Motru s-ar fi format grupuri care contactează persoane cu influență în rândul minerilor pentru a orienta votul într-o anumită direcție. În opinia sa, astfel de demersuri urmăresc obținerea unor funcții la EMC sau la nivelul conducerii sectorului minier, precum și pregătirea unei eventuale candidaturi la Primăria Motru cu sprijinul minerilor.

Critici la adresa liberalilor

Cosmin Morega susține că liberalii din zona Motru nu l-ar mai dori pe Nelu Roșca în fruntea Sindicatului Liber de la Cariera Roșiuța. Primarul consideră că motivul ar fi influența pe care liderul sindical o poate avea asupra numirii sau menținerii unor șefi și directori.

Edilul îi acuză pe cei implicați că urmăresc funcții bine plătite, inclusiv la EMC, Cariera Roșiuța sau în conducerea executivă, fără să fi demonstrat rezultate pentru mineri ori pentru zona Motru. El a criticat și persoanele care, deși au mai ocupat poziții importante și remunerate consistent, nu ar fi adus beneficii comunității miniere.

Morega spune că sindicatul ar trebui să colaboreze cu administrația pentru menținerea și dezvoltarea activității miniere. Printre obiectivele invocate de primar se numără extinderea perimetrelor și păstrarea locurilor de muncă, în condițiile în care, fără activitate minieră, ar dispărea atât funcțiile sindicale și administrative, cât și miza politică asociată acestora.

Latest Posts