Un chip observat pe o bucată de lemn ud a schimbat destinul artistic al Alinei Cococu, din Alimpești. De atunci, fosta viceprimăriță a comunei a realizat sute și chiar mii de icoane, pe care le consideră mai mult decât simple lucrări de artă: o chemare și o formă de credință.
Alina Cococu a descoperit pictura încă din anii de liceu, când a urmat cursurile Liceului de Arte „Constantin Brăiloiu” din Târgu Jiu, la specializarea pictură de șevalet. A studiat istoria artei și a reprezentat județul Gorj la olimpiadele naționale. Ulterior, a absolvit Facultatea de Litere, specializarea limba română și limba franceză.
Drumul către pictura icoanelor a început într-o toamnă ploioasă. În curtea casei, pe marginea unui trunchi de salcie umed și afectat de apă, artista a descoperit ceea ce i s-a părut chipul Sfântului Apostol Petru. A dus lemnul în casă, l-a lăsat să se usuce și a pictat imaginea observată, iar aceea a devenit prima sa icoană.
„Prima experiență legată de pictura icoanelor a fost ceva extraordinar care mi-a rămas întipărit în minte pentru totdeauna”, își amintește Alina Cococu. Ea spune că simte prezența sfinților în timpul lucrului și că uneori percepe chiar miros de mir, considerând această trăire „o taină minunată”.
Materiale neobișnuite pentru icoane
În atelierul său, artista folosește suporturi și tehnici diferite. Icoanele pot fi realizate pe lemn, piatră de râu sau piatră de munte, iar în ultima perioadă a început să lucreze și cu coajă de ou.
Fragmentele sunt lipite individual pe lemn, până când lucrarea capătă aspectul unui mozaic. După pregătirea suportului prin grunduire, urmează aplicarea culorilor în mai multe etape și lăcuirea. La final, icoanele sunt duse la biserică pentru a fi sfințite.
Cea mai migăloasă lucrare a avut nevoie de aproximativ cinci săptămâni pentru a fi finalizată. Pentru acea icoană, Alina Cococu a folosit peste 6.000 de bucăți de coajă de ou, iar lucrarea a fost donată bisericii cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” din Alimpești.
„Este o chemare dincolo de pasiune, este ceva ce simt cu tot sufletul și îmi doresc ca această trăire să treacă dincolo de lemn și culori și să transpună în sufletul privitorului emoția pe care o simt eu atunci când fac o icoană”, explică meștera populară.
Răbdarea, între administrație și atelier
Experiența din administrația locală și lucrul la icoane presupun ritmuri complet diferite. În timp ce funcția de viceprimar al comunei Alimpești a însemnat decizii și rezolvarea rapidă a problemelor, pictura i-a cerut liniște, atenție și timp.
„Am învățat să-mi cultiv răbdarea și să mă dedic cu totul și am înțeles că nu suntem singuri niciodată”, spune Alina Cococu. Ea a transmis tehnicile acestui meșteșug și unor elevi din mai multe localități, însă consideră că deprinderea picturii de icoane nu se rezumă la învățarea unor procedee.
În opinia sa, sunt necesare perseverența, atenția și dedicarea. Meșterii populari se confruntă însă cu dificultăți în promovarea și comercializarea lucrărilor, iar veniturile obținute nu acoperă întotdeauna nici cheltuielile pentru lemn, grund, culori, pensule și lac.
Imaginea care revine în lucrări
Printre reprezentările realizate cel mai des de Alina Cococu se află Iisus cu coroana de spini. A pictat această imagine în sute de variante și prin tehnici diferite, pentru că vede în ea o legătură cu suferințele fiecărui om.
„Poate că fiecare dintre noi ne ducem propria coroană de spini. Și dacă Iisus a purtat-o cu blândețe și cu acceptare, deși atât de dureroasă, la fel și noi avem propriile dureri sau neputințe de dus”, afirmă artista.
Pentru ea, icoanele nu sunt obiecte decorative. „Întotdeauna mă gândesc unde va ajunge lucrarea mea și îmi place să cred că, de fapt, icoana își alege omul care are nevoie de ea și nu invers”, spune Alina Cococu.
Artista consideră că icoanele sunt „ferestre spre cer”, prin care sfinții reprezentați le vorbesc și îi ascultă pe cei care le privesc. Cea mai mare bucurie apare atunci când emoția transmisă de lucrare este simțită și de omul care o primește.
Alimpeștiul rămâne locul de care se simte cel mai puternic legată. Acolo s-a născut și a crescut, iar după terminarea studiilor s-a întors în localitatea natală, pe care spune că a promovat-o în țară și în străinătate.
După încheierea unei lucrări, Alina Cococu spune că trăiește o liniște greu de exprimat și simte că sfinții îi sunt aproape. Pentru viitor, nu își dorește să fie reținută prin numărul icoanelor realizate, ci prin credința pe care speră să o transmită mai departe: „După mine aș vrea să rămână credința în Dumnezeu, să nu se piardă încrederea în ajutorul sfinților care sunt tot timpul prezenți”.