duminică, 26 mai, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

ALRO a prelungit cu încă trei ani facilitatea de credit sindicalizată, de 150 de milioane USD

ALRO, unul dintre cei mai mari producători de aluminiu din Europa, după capacitatea de producție, a reușit, sub coordonarea Exim Banca Românească, prelungirea până în anul 2026 a facilității de credit pentru capital de lucru în valoare de 150 de milioane USD, a anunțat, miercuri, 13 decembrie 2023, compania. Facilitatea de credit oferă stabilitate companiei în următoarea perioadă de trei ani, au transmis reprezentanții ALRO.

Din sindicatul băncilor care creditează ALRO fac parte: Exim Banca Românească, Banca Comercială Română, OTP Bank România, CEC Bank, UniCredit Bank, Alpha Bank România și Banca Transilvania. Zamfirescu, Racoți, Vasile & Partners și Simmons & Simmons au oferit consultanță juridică pentru ALRO, în timp ce Nestor, Nestor, Diculescu, Kingston, Petersen și White & Case au consiliat sindicatul băncilor.

„ALRO a continuat să activeze într-un mediu economic foarte provocator, caracterizat prin costuri ridicate de producție și o cerere mai mică pentru unele produse din aluminiu. Cu toate acestea, am profitat de poziția noastră puternică pe piața produselor din aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare, ne-am concentrat pe creșterea eficienței operațiunilor noastre și pe reducerea costurilor și am reușit să ne menținem poziția la nivel internațional”, a declarat Marian NĂSTASE, președintele Consiliului de Administrație, ALRO.

„Prelungirea facilității de credit, sub coordonarea Exim Banca Românească și cu un sindicat de instituții financiare puternice, vine ca o confirmare a faptului că programul de dezvoltare pe termen lung al ALRO poate susține continuitatea afacerii și poziția noastră la nivel internațional. Dorim să ne exprimăm recunoștința față de echipele implicate în procesul de negociere, Exim Banca Românească, sindicatul băncilor și casele de avocatură care au reprezentat toate părțile”
, a spus Genoveva NĂSTASE, Director Financiar, ALRO.

Grupul ALRO a investit în ultimii 20 de ani peste 885 de milioane de dolari în tehnologie de ultimă generație, în creșterea eficienței operaționale și în programele de protecție a mediului, diversificându-și portofoliul de produse. Astăzi accentul este pus pe aluminiu cu valoare adăugată mare și foarte mare și pe reducerea amprenetei ecologice la nivelul întregului Grup.

Produsele ALRO ajung la clienți din Uniunea Europeană, dar compania are exporturi și în SUA și Asia. Combinatul de producere a aluminiului este certificat cu ISO 9001 pentru managementul calității și are certificatele NADCAP și EN 9100 pentru unitățile de producție pentru industria aerospațială, produsele sale respectând standardele de calitate pentru aluminiul primar ale Bursei de Metale din Londra (London Metal Exchange – LME), cât și standardele internaționale pentru produsele laminate plate.

Începând cu anul 2020, ALRO și Vimetco Extrusion sunt membre ale ASI (Aluminium Stewardship Initiative), o asociație internațională care contribuie la îmbunătățirea durabilității în sectorul global al aluminiului. În ianuarie 2023, ALRO a obținut prima certificare ASI Performance Standard V3 (Versiunea a 3-a) din Europa.

Exim Banca Românească, instituția de credit sub cooordonarea căreia ALRO a reușit prelungirea facilității de credit pentru capital de lucru pentru încă trei ani, este o bancă universală 100% românească, aflată în top 10 cele mai mari instituţii de cre¬dit după active. Banca operează o rețea națională de distribuție de 83 de sucursale și 26 de Centre de Afaceri (centre dedicate exclusiv companiilor), rețeaua permițându-i să fie aproape de clientela de retail și corporate și să implementeze diverse programe de dezvoltare românești și europene. Banca acționează, de asemenea, ca agent al statului pe piața de garanții și asigurări, fiind unul dintre instrumentele prin care fondurile publice puse la dispoziție de statul român susțin dezvoltarea durabilă a economiei.

sursa: euroolteniainfo.com

sursa

Latest Posts

Parteneri Media