Serviciu Județean de Ambulanță Olt a dotat toate cele șapte substații cu dispozitive speciale necesare pentru a prelua pacienții netransportabili și a-i transfera către ambulanță. Este vorba de cărucioare speciale, acționate electric.
Investiția este foarte utilă pentru cazurile pacienților care nu se pot deplasa pe scări, iar spațiul nu le permite ambulanțierilor să manevreze targa.
„Transportul pe scări al pacienților nedeplasabili va fi mult mai ușor și mai rapid datorită contribuției ALRO Slatina!”, a postat pe Facebook directorul tehnic al Serviciului Județean de Ambulanță Olt, Damian Căleală.
El a mai precizat că din banii donați de producătorul de aluminiu au fost cumpărate șapte astfel de cărucioare, intrând în dotarea fiecărei substații din județ.
Costul unui astfel de dispozitiv ajunge la aproximativ 4.000 euro, achiziția fiind făcută de către SJA Olt la solicitarea personalului medical.