Autoritățile din Runcu le cer localnicilor să fie atenți după ce mai multe persoane ar fi mers din gospodărie în gospodărie, oferind servicii pentru construirea unor cazane de făcut țuică. Primarul susține că există suspiciuni că unii oameni în vârstă ar fi fost înșelați.
Persoanele vizate ar încerca să-i convingă pe localnici să apeleze la serviciile lor, folosind pretextul construirii cazanelor. Edilul le recomandă oamenilor să nu discute cu acestea și să nu le permită accesul în curți sau în locuințe.
„Nu stați de vorbă cu aceștia și nu le permiteți să intre în gospodăria dumneavoastră!”, este mesajul transmis de primarul din Runcu.
Recomandări pentru localnici
Persoanele în vârstă sunt sfătuite să manifeste o atenție sporită și să nu ofere bani sau date personale unor necunoscuți înainte de a verifica cine sunt și ce intenții au. Orice situație suspectă trebuie sesizată imediat autorităților.