Aproximativ 2 milioane de euro au fost alocați de către guvern pentru două obiective din municipiul Târgu Jiu. Este vorba despre internatul de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” și pentru Grădinița „Vis de Copil”.
“Am semnat contractele de finanțare prin PNRR pentru încă două proiecte importante: internatul de la Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” (peste 8 milioane de lei) și pentru Grădinița „Vis de Copil” (1,7 milioane lei). Documentele au fost semnate în prezența inspectorului școlar general adjunct Iustin Paralescu, directorului Grădiniței „Vis de Copil”, Georgiana Stănescu și a directorului adjunct al Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu”, Valentin Olaru. Aproximativ 2 milioane de euro primim pentru cele două obiective, investiție ce urmărește creșterea eficienței energetice a clădirilor, după cum urmează: izolarea termică a pereților exteriori, schimbarea tȃmplăriei, izolarea termică a podului/terasă, izolarea termică a planșeului peste pământ, înlocuire corpuri de iluminat interior cu corpuri de iluminat de tip LED și instalare senzori de prezență, instalarea de panouri solare termice, instalare sistem de monitorizare/control sistem de încălzire, instalare de panouri fotovoltaice de putere, instalare de sisteme de ventilare cu recuperare de căldură și reabilitarea instalațiilor de încălzire”, a transmis primarul municipiului Târgu Jiu, Marcel Romanescu, pe pagina sa de Facebook.