Deputatul PNL de Vâlcea, Laurențiu Cazan, a facut public anunțul despre noua iniţiativa legislativă care include Consiliile Judeţene în procesul de repartizare a locuinţelor ANL ce a fost adoptată în Camera Deputaţilor.
Așadar, în Legea nr. 152/1998 privind înfiinţarea ANL, au fost identificate deficienţe legate de omiterea Consiliilor Judeţene din mecanismul de repartizare a locuinţelor. Această omisiune reprezenta un obstacol major, întrucât Consiliile Judeţene coordonează instituţii importante în domeniile sănătăţii şi educaţiei, sectoare unde există o cerere accentuată de locuinţe pentru profesioniştii angajaţi. Prin urmare, recunoaşterea rolului lor în procesul de repartizare este esenţială pentru a asigura că locuinţele destinate închirierii ajung la specialiştii din aceste domenii, care contribuie la bunăstarea comunităţilor locale. Modificarea adusă prin proiectul de lege extinde lista autorităţilor administraţiei publice locale competente, incluzând explicit Consiliile Judeţene, pentru a răspunde în mod adecvat nevoilor de locuire ale specialiştilor din sănătate şi educaţie, facilitând astfel atragerea şi reţinerea acestora în zonele unde serviciile lor sunt cel mai mult necesare.
Iniţiativa legislativă a fost votată în şedinţa din 19 martie cu 188 de voturi pentru şi 58 de abţineri.