CE Oltenia și Alro pregătesc stocare de 950 MW la trei termocentrale
Șase companii au depus oferte pentru elaborarea studiului de fezabilitate aferent unui proiect de stocare a energiei în baterii, derulat de Complexul Energetic Oltenia și Alro Slatina. Viitoarele sisteme ar urma să aibă o putere totală de aproximativ 950 MW și să fie amplasate la Turceni, Rovinari și Ișalnița.
Firmele participante nu concurează pentru construirea instalațiilor, ci pentru realizarea documentației tehnice. Studiul va trebui să indice soluția tehnică potrivită, amplasamentele exacte și costurile estimate pentru investiție.
Contractul, estimat la 1,5 milioane de lei
Valoarea estimată a contractului este de aproape 1,5 milioane de lei, fără TVA. Atribuirea serviciilor era prevăzută cel mai târziu pentru luna octombrie.
Proiectul de stocare a fost lansat după ce, în ianuarie, procedura pentru construirea unei centrale pe gaze de 850 MW la Ișalnița a fost anulată. Licitația respectivă nu a atras nicio ofertă.
Instalațiile cu baterii ar putea fi utilizate pentru echilibrarea producției și consumului de energie, pe fondul dezvoltării surselor regenerabile.