marți, 8 octombrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

CEO are acum trei companii pentru noile investiții

Complexul Energetic Oltenia are acum la dispoziție 3 companii pentru a realiza noile investiții. Nu mai sunt piedici pentru construirea grupului pe gaze naturale de la Sucursala Electrocentrale de la Turceni, din cadrul Complexului Energetic Oltenia. Consiliul Concurenței și-a dat acordul pentru construirea centralei pe gaze naturale de la Turceni. Aceata va fi creată în urma unui parteneriat între Complexul Energetic Oltenia, deținut de Statul Român, și Tinmar Energy SA.

Astfel, Consiliul Concurenţei a autorizat operațiunea prin care Complexul Energetic Oltenia SA și Tinmar Energy SA creează împreună o companie pentru a realiza o centrală electrică cu ciclu combinat (Combined Cycle Gas Turbine – CCGT).

Complexul Energetic Oltenia SA, deținut de statul român, își desfășoară activitatea în domeniul mineritului, al producerii de energie electrică pe bază de combustibili fosili și al furnizării de energie termică la nivel local.

Tinmar comercializează produse petroliere, este furnizor de energie electrică, de gaze naturale și producător de energie electrică din resurse regenerabile.

În urma analizei, Consiliul Concurenţei a constatat că această operaţiune nu ridică obstacole semnificative în calea concurenţei efective pe piaţa romȃnească sau pe o parte substanţială a acesteia și că nu există îndoieli serioase privind compatibilitatea sa cu un mediu concurenţial normal. Decizia va fi publicată pe site-ul autorităţii naționale de concurenţă, după eliminarea informațiilor cu caracter confidențial, informează Consiliul Concurenței.

Este de amintit că la nivelul CEO Adunarea Generală Extraordinară a Acționarilor (AGEA) a decis reluarea dialogului cu Tinmar Energy în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor privind capacități noi mai puțin poluante, prevăzute în Planul de Restructurare și Decarbonare a CE Oltenia aprobat de Comisia Europeană. Acest lucru este posibil după ce acționarii CE Oltenia au respins atât anularea procedurii de selecție pentru proiectele la care a fost desemnat Tinmar Energy SA “ofertant selectat”, cât și reluarea procedurii de selecție într-un mod accelerat pentru selectarea de investitori în vederea constituirii de societăți mixte pe acțiuni pentru implementarea proiectelor. Pe 12 octombrie 2022, acționarii CE Oltenia au adoptat o hotărâre prin care au respins documentele tranzacției negociate cu Tinmar Energy, în urma avizului negativ dat de Consiliul de Supraveghere al CEO. Prin această decizie a AGEA, demersul de asociere cu Tinmar Energy rămâne deschis și poate continua cu noi negocieri pentru rediscutarea unor termeni și condiții. Societățile pe acțiuni rezultate din asocierea CE Oltenia – Tinmar Energy vor avea ca obiect implementarea a patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală instalată de cca. 280 MW și a unui grup pe gaze naturale de 475 MW la Turceni.

CEO se asociază și cu ALRO pentru construirea unui grup pe gaze naturale la Ișalnița. Cota CE Oltenia deținută din capitalul social de 59,9% reprezintă o contribuție de 65 de milione de euro. Investitorul selectat, Alro SA, va participa cu o cotă deținută din capitalul social de 40,1%, reprezentând o contribuție de peste 43,5 milioane de euro. Valoarea totală a proiectului este estimată la 506 milioane de euro. Proiectul a primit finanțare și din Fondul de Modernizare, iar noua societate mixtă (SPV) va beneficia de o finanțare nerambursabilă de 50% din proiect. Guvernul României urmează să plătească aceste sume direct către noul SPV, în calitate de beneficiar final al Fondului de Modernizare, pe baza contractului de finanțare care va fi încheiat între SPV și Ministerul Energiei. De asemenea, proiectul va beneficia de o finanțare bancară pentru care CE Oltenia a mandatat, în august 2022, o bancă comercială importantă să acționeze în rol de aranjor al sindicalizării. Termenul de punere în funcțiune a centralei electrice pe gaze de la Ișalnița este anul 2026. Va înlocui unitățile 7 și 8, ambele pe cărbune, cu o capacitate de 315 MW. ALRO – unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical, după capacitate, din Europa – a fost selectat în urma unui proces angajant de selecție organizat de CE Oltenia pentru a construi împreună centrala pe gaze de la Ișalnița, cu o capacitate de 850 MW. Asocierea urmează să fie aprobată de organele corporative ale celor două companii.

Totodată, CE Oltenia va construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de ~450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu ~30%. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare).

Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă să fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală. Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum și din alte surse. Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Proiectele se află în stadiu avansat de autorizare, iar echipele de proiect împreună cu compania Ramboll, în calitate de Owner’s Engineer, pregătesc licitația pentru selectarea contractorului general (EPC).
Parteneriatele deja încheiate și cele ulterioare – pentru construirea de parcuri fotovoltaice și centrale pe gaze – vor conduce la înființarea de SPV-uri – companii de proiect care vor sta la baza dezvoltării proiectelor noi. Măsura constituirii de societăți mixte (SPV) a reprezentat un element obligatoriu al Planului de Restructurare a CE Oltenia, pentru a fi evitată denaturarea concurenței și pentru asigurarea contribuției proprii la costul total de restructurare de 3,94 miliarde euro.

Andrei Merfu


sursa

Latest Posts

Parteneri Media