vineri, 17 ianuarie, 2025
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Circa 15 kilometri de drum vor fi asfaltați în comuna Peștișani

Aproximativ 15 kilometri de drum din comuna Peștișani vor fi asfaltați. Pentru acest proiect, primarul Cosmin Pigui a obținut finanțare de la Ministerul Dezvoltării, prin Programul Național de Investiții “Anghel Saligny”.

Contractul, în valoare totală de 15 milioane de lei, urmărește reabilitarea drumurilor de interes local, amenajarea acostamentelor, a rigolelor carosabile, precum şi a podeţelor. Lucrările au fost deja demarate și ar putea fi finalizate până la sfârșitul verii anului viitor.

Circa 15 kilometri de drum vor fi asfaltați în comuna Peștișani

Cosmin Pigui, primarul comunei Peștișani

sursa

Latest Posts

Parteneri Media