Consiliul Județean Gorj intenționează să atragă 14 milioane de euro prin Fondul pentru Tranziție Justă pentru dezvoltarea Parcului Industrial de la Bumbești-Jiu și a punctului de lucru din Bălești.
Pentru locația din Bălești a fost deja depusă cererea de finanțare. Documentația pentru modernizarea parcului industrial de la Bumbești-Jiu urmează să fie transmisă până pe 28 septembrie, data la care se încheie apelul destinat parcurilor industriale.
Investiții în cele două locații
Eftemie Popescu, directorul Parcului Industrial Gorj, spune că proiectul finanțat prin FTJ va schimba radical aspectul bazei de la Bumbești-Jiu. Toate clădirile existente, ridicate până în anii ’80, ar urma să fie modernizate.
- extinderea rețelelor de utilități;
- reabilitarea drumurilor din incinta parcului;
- construirea unei hale noi, cu o suprafață de 1.000 de metri pătrați.
În prezent, întreaga suprafață a Parcului Industrial Gorj de la Bumbești-Jiu este ocupată, potrivit directorului instituției.
La Bălești sunt prevăzute toate utilitățile necesare pentru funcționarea viitorilor investitori. Terenul permite amenajarea a cinci parcele, cu suprafețe cuprinse între unu și trei hectare, precum și construirea unui sediu administrativ.
„La Bălești, la momentul inaugurării, va fi cel mai modern parc industrial din România”, a declarat Eftemie Popescu.