duminică, 20 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Craiova a trecut de vicecampioana din Kosovo

Universitatea Craiova a obținut succesul și în cea de-a doua partidă de verificare a verii. Oltenii s-au impus cu același scor ca și în meciul cu Botev Plovdiv, 2-0.
Ambele goluri din meciul cu FC Drita, vicecampioana din Kosovo, au venit în partea secundă, după ce “juveții” loviseră de două ori bara. Alexandru Crețu a deschis scorul în minutul 76 cu un șut din afara careului. Ante Roguljic a închis conturile în minutul 83 după o cascadă de driblinguri. Antrenorul Eugen Neagoe a fost mulțumit de cum a arătat jocul elevilor săi.
Eugen Neagoe, antrenor Universitatea Craiova


Ante Roguljic a marcat și stă cu gândul și la confruntarea cu Dinamo din Superligă. Cele două rivale se întâlnesc în prima etapă a noului campionat.
Ante Roguljic, Universitatea Craiova

Al treilea amical al Universităţii Craiova în cadrul stagiului de la Bansko va fi contra campioanei Bulgariei, Ludogorets Razgrad. Partida se va disputa sâmbătă, 1 iulie, de la ora 18.00.

Universitatea Craiova a evoluat în formula: D. Lazar (46 L. Popescu) – Vlădoiu (46 Mitran), Mendy (66 Gaşpar), Raul Silva (46 Badelj), Borța (55 Bancu) – Căpățînă (46 Sala), Mateiu (46 Al. Creţu) – A. Ivan (46 Roguljic), M. Danciu (66 Stana), Mitriță (46 Găină) – Koljic (46 A. Trică).

sursa

Latest Posts