luni, 15 iulie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

CRAIOVA: Festivalul Adrian Păunescu, la a X-a ediție


Fundația Culturală Iubirea, împreună cu Primăria Municipiului Craiova, Consiliul Local și Consiliul Județean Dolj, organizează, pe 19 și 20 iulie, ediția a X-a a Festivalului Internațional Adrian Păunescu, contând pe revista „Flacăra lui Adrian Păunescu”.

„Ne vedem, așadar, la concurs, pe 19 iulie, de la ora 11.00 dimineața, povestea începând la Sala I.D. Sârbu, Teatrul Național Marin Sorescu din Craiova, unde rămânem până seara când, la ora 19.00, în sala Amza Pellea se vor întâlni, pentru un spectacol excepțional, marele artist Ducu Bertzi și incomparabilul actor Dorel Vișan.

Pe 20 iulie 2024, când poetul ar fi împlinit 81 de ani, vă dăm întâlnire la Biblioteca Județeană Alexandru și Aristia Aman, unde, de la ora 11.00, va avea loc un simpozion cultural despre personalitatea lui A.P., precum și lansarea unui nou volum de versuri de Adrian Păunescu, în prezența oamenilor de bine care răspund acestui îndemn de a crede, până la capăt, în poezie”, au precizat organizatorii.


    sursa

    Latest Posts

    Parteneri Media