luni, 21 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

CSM a șocat Galațiul! Gorjenii au “ars” 21 de puncte pentru al patrulea succes din campionat

CSM Târgu Jiu s-a impus în runda a 12-a din LNBM, 89-73 pe teren străin, în fața echipei CSM Galați.
Meciul a avut o desfășurare incredibilă. Trupa lui Kresimir Basic a suferit vizibil în prima repriză, (22-14, 30-19) terminată cu un avantaj de +19 pentru gălățeni. Gazdele au avut și 21 de puncte în față, dar s-au considerat prea devreme învingătoare. Elevii lui Florin Nini au fost pur și simplu demolați în actul secund, (11-33, 10-23) iar gorjenii s-au impus la general cu +16. Deși prestația colectivă trebuie să strângă toate aplauzele, de la oaspeții s-au remarcat doi jucători.
Cu șase “trițe”, Ethan Wright a totalizat 35 de puncte, 5 recuperări și o pasă decisivă, iar Dimitrius Underwood a bifat 18 puncte, 6 recuperări și 11 pase decisive.
CSM Târgu Jiu are patru victorii și cinci înfrângeri în campionat și încă speră la play-off.

”Felicitări jucătorilor pentru că au crezut în ei, au crezut că totul este posibil dacă lupti și acesta trebuie să fie moto-ul pentru fiecare meci: luptăm până la capăt, indiferent de rezultat. Sperăm ca am adus o bucurie iubitorilor de baschet din Târgu-Jiu, iar sâmbăta viitoare să umplem sala cât mai mult cu putință pentru că jucătorii merită acest lucru”, a declarat antrenorul Kresimir Basic după joc.
Etapa viitoare, pe 16 decembrie, CSM Târgu Jiu va juca pe teren propriu, cu ABC Laguna București.

CSM Târgu Jiu: Andrei Bărăgan, Dimitrius Underwood 18p, Alexandru Berca, Noam Weinberg, Octavian Popa Calotă 5p, Ethan Wright 35p, Camil Berculescu 3p, Cameron Oluytan, Jalen Dupree 15p, Adrian Vaida, Arsenije Vuckovic 13p, Flavius Toropu. Antrenor principal: Kresimir Basic. Antrenor secund: Alexandru Gliga. Alin Drondoie (kinetoterapeut), Patrick Toma(preparator fizic). Claudiu Alionescu – director tehnic.

sursa

Latest Posts