luni, 21 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Daniel Oprescu: ”Vrem ca, pe viitor, CSM Slatina să nu fie doar o echipă a orașului, ci a întregului județ!”

Daniel Oprescu este antrenorul care te cucerește prin discurs și prin bunul simț prin care își susține ideile. Antrenorul cu Licență Pro al lui CSM Saltina, fost selecționer al ”naționalei” de U18 pentru 5 ani, Dan a lăsat jobul de la FRF și a venit la Slatina cu o dorință enormă de a face lucruri bune.
Cu unul din cele mai mici bugete din Liga a doua, Oprescu construiește la CSM Slatina o echipă frumosă cu fotbal din ce în ce mai frumos, un fotbal pentru spectatori și o echipă care se dorește a fi a întregului județ, nu doar a orașului.
Moderatorul Remus Iordache de la emisiunea Statul de Drept de la televiziunea Accent TV l- adus pe Oprescu în fața telespectatorilor, iar acesta nu a dezamăgit. Descoperiți în rândurile care urmează un antrenor devotat mie în sută meseriei sale și devotat fotbalului din Oltenia.

A fost scouter și antrenor la echipa națională U 18!

Dialogul dintre Remus Iordache și Daniel Oprescu a început cu o declarație curajoasă a antrenorului. ” Ne dorim ca, pe viitor, CSM Slatina să fie nu doar o echipă a orașului, ci a întregului județ!” A fost declarația care a dat forță unui dialog spumos, un dialog care a arătat un antrenor tânăr care știe cu ce se mănâncă fotbalul modern.
După ce a dezvăluit că alb-roșu, culorile Slatinei, vin de la fosta echipă de tradiție a județului Olt, Dinamo Slatina, Oprescu și-a prezentat activitatea de până acum. O activitate care vorbește de la sine. ”Am fost scouter și apoi antrenor al naționalei U 18 timp de 5 ani. Nu ne-am calificat la turnee finale, pentru că la acest nivel doar 8 echipe merg la un turneu final european. Este foarte greu să te califici. Dar am avut satisfacția de a-mi trece prin mână jucători care apoi au făcut carieră. Și aici îl amintesc pe Mihăilă, ale cărui goluri în egalul cu Elveția din deplasare au fost, cred eu, elementul principal care a dat încredere naționalei mari și a dus-o încet încet către calificare.”

”Și la fotbal vor fi time-out-uri sau pauze ca la baschet!”

Moderatorul a schimbat registrul și l-a întrebat franc ce fel de antrenor este: coleric sau calm. Răspunsul a fost pe măsură.

”Nu sunt un antrenor coleric la meciuri, ci doar la antrenamente unde cer totul. La meciuri sunt calm pentru că fiecare joc este un examen. Trebuie să intervii doar când echipa are nevoie. Și mai ales la pauză, când ești din nou față în față cu jucătorii. O sa vă surprind cu ce voi spune, dar eu sunt adeptul mai multor pauze într-un meci de fotbal. Ele trebuie să fie mai multe pentru că doar atunci antrenorul poate da indicații tactice clare, pe care jucătorii să le audă și să le înțeleagă. Și sunt sigur că pe termen lung UEFA și FIFA vor adopta acest model”, a spus Oprescu.

A fi sau a nu fi antrenor cu Licență Pro!

Remus Iordache a abordat apoi un subiect sensibil pentru tot fotbalul românesc: antrenori cu Licență Pro sau antrenori fără școală? Daniel Oprescu a fost ferm: fără școală nu se poate face nimic profesionist în fotbal.

”Nu sunt de acord cum unele cluburi eludează regulamentul. Și mă bucur că șeful școlii de antrenori de la FRF, domnul Burchel, arată intrasingență față de acestea în ultimul timp. Eu am fost șef de promoție la Licența Pro, iar ce am învățat acolo nu poți să descoperi oricât de mare jucător ai fi fost. Nu e de ajuns, ca până acum, să fi dat cu piciorul în minge și automat să devii antrenor. Sunt exemple și voi da doar două de antrenori imenși, care au schimbat cu adevărat fotbalul Mondial, dar care nu au jucat fotbal la nivel mare. Mă refer la Jose Mourinho și Arrigo Sachi. Trebuie școală și în fotbal, exact ca în medicină, aviație sau în alte domenii de top. Fără ea, nu se poate!”

Între eșecul dur cu Ceahlăul și victoria superbă cu liderul Slobozia

”Slatina se află pe locul 9-10, la mijlocul clasamentului. Am avut meciuri total opuse și mă refer la înfrângerea cu 0-4 în fața Ceahlăului, dar și la victoria cu 1-0 în fața liderului Slobozia. Amândouă au explicații. Ceahlăul a avut față de noi 5 zile în plus de odihnă. Am avut și drumul lung de 10 ore cu autocarul spre Piatra Neamț și mi-am dat seama că nu e deloc în regulă. Am jucat 30 de minute bine, dar apoi am căzut fizic. A urmat victoria cu Dumbrăvița cu 3-0, după un meci foarte foarte bun. Totul se rezumă la factorul mental. Cum reușești să îi antrenezi mental pe jucători. Aici se rezumă totul. Suntem pe drumul cel bun”, a precizat Oprescu.

El a continuat dezvăluind că și la Slatina, ca și la naționala U 18, colaborează cu psihologi, dând o importanță deosebită aspectului mental al jucătorilor. ”Ne-a fost foarte greu să gestionăm aspectul mental în ultimele două luni. Dar suntem pe drumul cel bun. Faptul că după eșecul de la Piatra Neamț, am învins la scor Dumbrăvița arată că i-am capacitat pe jucători și că munca pe această zonă începe să dea roade”, a declarat antrenorul.

”Nu mai fi supărat! Încercați să jucați și pentru spectatori!”

Oprescu a dezvăluit și un alt episod. ”După mai multe meciuri în care am fost egalați în ultimul minut, am discutat cu multe personae din oraș care mă întrebau de ce sunt supărat, mai ales că echipa juca bine și etala un fotbal plăcut. Le răspundeam că nu aveam cum să nu fiu, ținând cont că pierdeam puncte. Cineva mi-a spus atunci că nu asta e cel mai important. Și că ar trebui să jucăm, în primul rând, pentru spectatori. M-am gândit bine și i-am dat dreptate. Și de atunci ne gândim mai ales la spectatorii noștri!”

Oprescu are și dezamăgiri. Iar cea mai mare vine din zona copiilor și juniorilor din fotbalul românesc. ”Sunt antrenori la acest nivel care n-au dat cu piciorul în minge, care n-au nicio școală și pretind că îi învață fotbal pe copii. I-aș invita pe părinți să se gândească de mai multe ori când își dau copiii la un asemenea antrenor. E ca și cum te-ai duce la un așa zis medic care nu a practicat și care nu are nicio școală, dar pretinde că te face bine. E la fel și la fotbal!”

”Slatina are două obiective!”
Daniel Oprescu: ”Vrem ca, pe viitor, CSM Slatina să nu fie doar o echipă a orașului, ci a întregului județ!”

Daniel Oprescu s-a referit apoi la obiectivele Slatinei, echipă care nu are drept de promovare, deoarece este finanțată din bani publici.

”Obiectivul numărul 1 este acelea de a da șansa celor 200 de copii de la centrul nostru de juniori, dar și tuturor copiilor din județ să joace fotbal și să facă, la un moment dat, pasul spre performanță. Și am și aici mai multe exemple. Bancu, fundașul naționalei și căpitanul Craiovei, a fost în această postură. L-am dat Slatina și tot eu l-am dus la Craiova unde a făcut super-performanță. Mai e și Căpățână, tot de la Craiova, sau Florin Ștefan de la Sepsi. Suntem lăudați de multă lume din fotbal și din afară că promovăm jucători tineri. Iar faptul că televiziunile ne transmit meciurile din ce în ce mai des arată că nu greșim”, a spus Oprescu.

El a dezvăluit apoi și al doilea obiectiv al echipei sale. ”Al doilea obiectiv al nostru a fost și este șansa de a le oferi suporterilor din Slatina să vadă fotbal de top cu echipe de tradiție. Am adus Steaua la Slatina, anul trecut a fost Dinamo, mai sunt Corvinul, Ceahlăul sau FC Argeș. Echipe de tradiție care înseamnă enorm pentru fotbalul românesc. Sunt două obiective care pentru mine sunt mai importante decât promovarea”.

”Trebuie schimbată Legea Sportului!”

Daniel Oprescu s-a referit apoi și la imposibilitatea de a promova în Liga 1 din cauza formei juridice a clubului. ”Eu cred că trebuie schimbată legea 69 din 2000. Din cauza acesteia, nu a regulamentelor FRF, nu putem promova. Și nu e corect pentru că multe cluburi din Liga 1 și a doua au găsit fel și fel de moduri de a fenta această lege prin asocierea cu diverse societați comerciale care au în spate tot bani publici. Trei sferturi din Liga 1 sunt finanțate de la stat într-un fel sau altul!”, a precizat Oprescu.

Finalul emsiunii a fost dedicat viitorului fotbalului slătinean. ”Noi avem la Slatina condiții excelente. Teren de antrenament impecabil, condiții foarte bune la copii și juniori. Următorul pas va fi construirea uinui stadion nou. Am înțeles că la anul va începe demolarea actualei arene și construirea uneia noi. Cu acest nou stadion, fotbalul va fi un centru de interes pentru tot județul, inclusiv pentru viitoare investiții private”.

Al patrulea buget din Liga a doua! Dar din coadă!

Oprescu a avut și umor când a spus că Slatina are al patrulea buget din Liga a doua. ”Da, avem al patrulea buget din Liga a doua, dar din coadă! Și e un buget pe tot clubul, inclusiv la echipele de copii și juniori. Dar eu sunt mulțumit de condițiile pe care le avem. Jucătorii sunt plătiți decent, chiar dacă departe de salariile fabuloase ale unor așa zise vedete din eșalonul doi. Nu sunt de acord cu aceste salarii. Dacă ești cu adevărat o vedetă, trebuie să te duci să joci în Liga 1 și să-ți meriți banii acolo. În niciun caz în Liga a doua”.

Vocea moderatorului Remus Iordache pune capăt dialogului. ”Nici nu știu cum a trecut timpul, domnule Oprescu! Vă mulțumesc!”.

Acesta este antrenorul care modelează cu talent fotbalul slătinean. Cu un buget al patrulea din coadă, cu un stadion vechi, dar cu o echipă de puști care începe să capete din ce în ce mai mult curaj. Și cu o pasiune pe care cu greu o găsești la antrenorii români.

Sursă: Euro Oltenia Info

sursa

Latest Posts