sâmbătă, 14 decembrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

De ce a renunțat CEO la contractul cu Tinmar

Complexul Energetic Oltenia a anunțat de ce a renunțat la contractul de asociere cu investitorul Tinmar. Daniel Burlan, managerul Complexului Energetic Oltenia, a precizat faptul că a fost vorba de o decizie a acționarilor companiei energetice. Aceasta a avut în vedere și informațiile ajunse în spațiul public în legătură cu lipsa surselor de finanțare în ceea ce privește compania Tinmar. Prin urmare, documentele tranzacției privind asocierea CE Oltenia cu Tinmar Energy nu au fost aprobate de Adunarea Generală a Acționarilor CE Oltenia. În cadrul procesului desfășurat pentru selectarea investitorilor în vederea implementării celor opt parcuri fotovoltaice și a celor două centrale pe gaze naturale (CCGT) prevăzute în Planul de Restructurare a CE Oltenia, Tinmar Energy SA fusese desemnat investitor selectat pentru patru parcuri fotovoltaice de putere instalată maximă totală de 280 MW și pentru CCGT Turceni, grup pe gaze naturale de 475 MW. Documentele tranzacției rezultate în urma negocierilor dintre C.E. Oltenia și Tinmar Energy, derulate de la începutul anului, au fost înaintate Consiliului de Supraveghere al CE Oltenia și Adunării Generale a Acționarilor, conform compețentelor prevăzute de Actul constitutiv al societății. Documentele nu au fost avizate de Consiliul de Supraveghere, iar Adunarea Generală a Acționarilor CE Oltenia a adoptat o hotărâre conform căreia nu s-au aprobat documentele tranzacției.

CE Oltenia va mai construi, în parteneriat cu OMV Petrom, patru parcuri fotovoltaice cu o putere totală de 450 MW. Investițiile totale se ridică la peste 400 milioane de euro, iar prin punerea în funcțiune a celor patru parcuri, puterea instalată de energie solară a României crește cu ~30%. Parcurile fotovoltaice vor fi construite la Ișalnița, Tismana, Roșia și Rovinari, pe amplasamente ale unor foste exploatări miniere operate de CE Oltenia (depozite închise de zgură și cenușă, respectiv halde interioare). Proiectul va fi dezvoltat prin intermediul a patru entități juridice separate, într-o structură de participație de 50% – 50%. Intenția este ca energia electrică produsă să fie vândută de aceste entități către cei doi parteneri, în proporție egală. Pe lângă aportul celor doi parteneri, parcurile fotovoltaice vor beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 70% din valoarea investițiilor, precum și din alte surse. Conform estimărilor curente, parcurile vor furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2024.

Totodată, ALRO – unul dintre cei mai mari producători de aluminiu integrați vertical, după capacitate, din Europa – a fost selectat în urma unui proces angajant de selecție organizat de CE Oltenia pentru a construi împreună centrala electrică pe gaze naturale de la Ișalnița, cu o capacitate de 850 MW. Asocierea urmează să fie aprobată de organele corporative ale celor două companii. În etapa finală au participat nouă companii, confirmând interesul crescut pentru investiții în domeniul surselor de energie cu un impact redus asupra mediului. Participația ALRO va fi de 40,1% din capitalul social al societății mixte (SPV) înființate pentru implementarea proiectului Ișalnița. Noua centrală va fi amplasată lângă centrala electrică pe cărbune deținută de CE Oltenia la Ișalnița. Construirea centralei pe gaz de la Ișalnița va avea ca efect reducerea anuală a emisiilor de CO2 cu peste 3.000 kt, ceea ce reprezintă 10% din obiectivul Planului Național Integrat pentru Energie și Schimbări Climatice. Se estimează că, în perioada construcției, vor fi create peste 1.000 de locuri de muncă, iar în faza operațională vor fi disponibile până la 80 de locuri noi de muncă. Pe lângă aportul celor doi parteneri, proiectul de la Ișalnița va beneficia de finanțare din Fondul pentru Modernizare în proporție de 50% din valoarea totală a investiției, în suma de 506 milioane euro, precum și de o finanțare bancară pentru care CE Oltenia a mandatat în august 2022 o bancă comercială importantă să acționeze în rol de aranjor al sindicalizării. Conform estimărilor curente, centrala va furniza energie electrică sistemului energetic național începând cu 2026.

Andrei Merfu

sursa

Latest Posts

Parteneri Media