Polițiștii Brigăzii de Combatere a Criminalității Organizate Craiova, împreună cu un procuror din cadrul Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism – Serviciul Teritorial Craiova, au documentat activitatea infracțională a unui bărbat, din județul Dolj, cercetat pentru trafic de droguri de risc.
Din probatoriul administrat a reieșit faptul că, pe parcursul anului 2024, acesta ar fi inițiat și dezvoltat, într-un solar amplasat în curtea imobilului, o cultură de cannabis destinată comercializării.
În urma percheziției efectuate, la data de 5 septembrie a.c., la domiciliul acestuia au fost descoperite și ridicate 16 plante de cannabis în diferite stadii de dezvoltare, peste 600 de seminţe de cannabis, 3 pungi din material plastic conținând fragmente vegetale, un grinder, un cântar electronic, precum și alte mijloace de probă.
În cursul aceleiași zile, procurorii D.I.I.C.O.T. – Serviciul Teritorial Craiova au dispus reținerea bărbatului, pentru 24 de ore, iar, la data de 6 septembrie a.c., judecătorul de drepturi și libertăți din cadrul Tribunalului Dolj a dispus arestarea preventivă a acestuia, pentru 30 de zile.
Suportul de specialitate a fost asigurat de Direcţia Operaţiuni Speciale din Poliţia Română.
Acțiunea a beneficiat de sprijinul poliţiştilor din cadrul Inspectoratului de Poliţie Judeţean Dolj – Postul de Poliţie Goicea şi Serviciul pentru Acţiuni Speciale.
Facem precizarea că, pe parcursul întregului proces penal, persoanele cercetate beneficiază de drepturile și garanțiile procesuale prevăzute de Codul de procedură penală, precum și de prezumția de nevinovăție, transmite IPJ Dolj.
sursa