luni, 15 iulie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

Dotări de ultimă generație la Spitalul din Turceni

Au fost făcute dotări de milioane de euro la Spitalul din Turceni. Unitatea medicală se bucură de aparatură perfomantă și de reabilitarea în totalitate a spitalului Orășenesc Turceni.

O implicare deosebită au avut-o Consiliul Local și Primăria Turceni care s-au implicat pentru a schimba fațada spitalului din Turceni. Lucian Mărgineanu, primarul interimar al orașului Turceni, a declarat că au fost investite milioane de euro pentru activitatea medicală și au fost deschise 4 linii de finanțare, pentru a dota corespunzător unitatea medicală.

Lucian Mărgineanu, primar interimar Turceni

De asemenea, acesta a mai spus că au fost cumpărate aparaturi moderne în valoare de peste 2 milioane de euro.

Lucian Mărgineanu, primar interimar Turceni

Dragoș Hațegan, managerul spitalului, este foarte mulțumit de aceste investiții și a ținut să mulțumească Primăriei Turceni, dar și Consiliului Local pentru ajutor și pentru buna colaborare pe care o are cu aceștia.

Dragoș Hațegan, managerul Spitalului Orășenesc Turceni

Directorul medical, Liviu Martin, a prezentat unul dintre cele mai importante aparaturi primite, fiind vorba despre un ventialtor mecanic performant necesar în tratarea pacienților.

Liviu Martin, director medical

Casiana Hîncu

sursa

Latest Posts

Parteneri Media