Două Jiuri, un defileu spectaculos și povestea cărbunelui din Valea Jiului
Jiul de Vest și Jiul de Est străbat un ținut în care relieful stâncos, pădurile și apele formează peisaje spectaculoase. Peșterile, avenele, cheile și vechile puncte de pază din zonă completează traseul către Defileul Jiului, întins între Bumbești și Livezeni.
Jiul de Vest își adună apele din Munții Retezatului și Vâlcanului, iar Jiul de Est coboară dinspre Parâng și Șureanu. Înainte de unirea lor, cele două râuri traversează zone potrivite pentru speologie, drumeții și explorarea unor forme carstice greu accesibile.
Pe Jiul de Vest pot fi întâlnite Scocul Jiului de Vest, Surducul Defileului Jiului și peșteri precum Alunii Negrii și Peștera de Corali. Afluenții râului au format, la rândul lor, avene, cleanțuri și chei ascunse în mijlocul pădurilor.
Șuvițele de apă care coboară printre stânci se adună treptat și dau naștere unor sectoare de o sălbăticie aparte. În zona montană, relieful și liniștea creează un peisaj cu forme și fenomene naturale care pot părea desprinse dintr-o poveste.
Urme ale trecutului în munți
În apropierea celor două Jiuri se mai văd ruine de întărituri și turnuri de veghe. Acestea au fost folosite, de-a lungul timpului, pentru protejarea trecătorilor peste munte și pentru controlul unor puncte vamale.
Valea Jiului apare într-un document emis în anul 1499 de regele Vladislav al Ungariei pentru cneazul Mihail Cândea. În perioada medievală, regiunea era mai puțin populată decât Țara Hațegului, deoarece terenurile disponibile nu ofereau condiții bune pentru agricultură.
Schimbarea majoră a venit odată cu descoperirea zăcămintelor de cărbune. Potrivit unei legende locale, acestea ar fi fost observate întâmplător în timpul unui conflict dintre o armată austriacă și o unitate otomană care încerca să pătrundă în Ardeal.
Povestea spune că soldații austrieci au aprins focuri în tranșee, într-o noapte rece, dar nu au reușit să le stingă la ordinul comandanților. Cărbunele din sol luase foc, iar unul dintre comandanți ar fi folosit fenomenul pentru a-i speria pe otomani: a adunat grămezi de cărbune și le-a aprins, făcându-i pe adversari să creadă că muntele arde.
Mult timp după aceea, localnicii nu au exploatat resursele ascunse în munți. Vânătorii transportau însă „piatra neagră” către fierarii și potcovarii din zonă, care o foloseau în activitatea lor.
Cărbunele schimbă valea
Doi sași veniți la vânătoare din Brașov au remarcat potențialul zăcămintelor și au obținut mai multe concesiuni. În 1850, la Vulcan și Petroșani au fost înființate primele societăți de exploatare a cărbunelui.
Construirea căii ferate Simeria–Petroșani, în 1870, a accelerat venirea oamenilor în Valea Jiului. Patru ani mai târziu, societatea „Salgo-Torjan” a extins exploatările la Livezeni, Lonea și Petrila.
După Primul Război Mondial a fost înființată societatea „Petroșani”, perioadă în care au fost estimate și primele rezerve de cărbune din zonă. Exploatarea resurselor a dus la dezvoltarea economică și demografică a văii.
Datele celor două râuri
- Jiul de Vest are 51 de kilometri și un bazin hidrografic de 534 de kilometri pătrați. Izvorul său se află în Retezatul Mic, într-o căldare glaciară situată la 1.760 de metri altitudine.
- Jiul de Est măsoară 28 de kilometri, iar bazinul său hidrografic se întinde pe 479 de kilometri pătrați. Râul își are obârșia între Munții Șureanu și Parâng, mai exact în Culmea Șureanului.
- Cele două râuri se unesc la Livezeni–Iscroni și formează Jiul Mare.
După confluență, Jiul Mare primește apele mai multor afluenți până la vărsarea în Dunăre. Debitul său este de aproximativ 86 de metri cubi pe secundă, însă poate varia în funcție de condițiile atmosferice și de evoluțiile climatice periodice.
Între Bumbești și Livezeni, Jiul formează un defileu lung de 33 de kilometri, considerat de mulți unul dintre cele mai spectaculoase defilee de pe râurile interioare ale României. Cea mai mare parte a acestuia se află pe teritoriul județului Gorj și face parte din Parcul Național Defileul Jiului.