FCU Craiova are în continuare șanse să termine pe locul 6 sezonul regular. Rezultatele de luni au avantajat-o pe formația lui Nicolo Napoli.
Doljenii au reușit un succes important în etapa a 26-a. Deși au fost conduse la pauză, gazdele au întors rezultatul în partea a doua a meciului cu FC Voluntari. Ilfovenii marcaseră primii prin Vitalie Damașcan (24). În repriza secundă, echipa lui Napoli a avut un plus evident și a înscris de două ori. Bahassa a egalat situația în minutul 54, iar peste alte 7 minute Nemec și-a împins balonul în proprie poartă. Antrenorul craiovenilor a declarat că vrea 12 puncte din ultimele confruntări.
Nicolo Napoli, antrenor FCU Craiova
Cu patru etape rămase din sezonul regular, FCU este la 5 puncte de ocupanta locului 6, Sepsi Sfântu Gheorghe. Oltenii încă speră la rejucarea meciului decis la masa verde.