Furtuna de azi noapte a făcut prăpăd în municipiul Craiova. Ploaia a inundat mai multe străzi și case, iar vântul a doborât mai mulți copaci și acoperișuri.
Tramvaiele nu au mai circulat în oraș, iar pasajele Universității și Bariera Vâlcii au fost închise. Tot din cauza ploii torențiale, apa lacurilor din Grădina Botanică a refulat. Furtuna a produs pagube şi la Spitalul nr. 1, unde mai multe panouri au căzut în curtea unității. De asemenea, acoperișurile de la 13 blocuri și patru case au fost doborâte. Două autoturisme în care se aflau patru oameni au fost luate de ape, însă, din fericire,persoanele au reușit să iasă până la sosirea salvatorilor.
Totodată, zeci de copaci au căzut în mai multe zone ale orașului, inclusiv în curtea Serviciului de Ambulanță Dolj și pe un rastel de butelii.
Echipajele au fost pe teren toată noaptea și s-a acționat permanent în zonele inundate.







