Inelul de Piatră din Cheile Sohodolului, județul Gorj, ar putea deveni mai accesibil turiștilor. UAT Runcu ar fi început demersurile pentru amenajarea și dotarea traseului care pornește din apropierea primăriei și ajunge la spectaculoasa formațiune carstică.
Obiectivul se află la altitudinea de 560 de metri și la aproximativ 190 de metri deasupra șoselei din Cheile Sohodolului. Formațiunea este considerată una dintre emblemele Văii Sohodolului și poate fi comparată, la nivel național, cu Podul Natural de la Ponoare, cunoscut și sub numele de Podul Uriașilor.
Un reper al reliefului gorjean
Podul Natural de la Ponoare este o arcadă de calcar cu o lungime de 25 de metri, o lățime de 8 metri și o înălțime de 14 metri. Fenomene asemănătoare, dar de dimensiuni mai mari, pot fi întâlnite în parcul național Rakow-Stockjan și în Canionul Colorado, unde o formațiune denumită „Urechea Vântului” era asociată de șamanii amerindieni cu legătura dintre oameni și spiritele strămoșilor.
Zona Sohodolului este legată și de filmul „Cireșarii”, turnat aici în urmă cu mai bine de patru decenii. Scenele au fost realizate în apropierea Inelului de Piatră, a peșterilor Pârlajului și Laptelui, precum și pe versantul opus, în zona Nărilor.
Aspectul actual al Inelului ar fi fost modelat de acțiunea apelor Sohodolului, alternanța viiturilor cu perioadele de secetă contribuind la dezvoltarea reliefului carstic și a peșterilor din vecinătate. Pentru explicarea formării sale este invocată teoria ciclurilor de eroziune formulată, la începutul secolului al XIX-lea, de geograful american W. M. Davis.
Ipoteza vechiului curs
Potrivit acestei teorii, relieful trece prin mai multe etape de modelare sub acțiunea apelor curgătoare și a altor agenți naturali. După erodarea unei suprafețe, ridicările produse de factorii telurici pot declanșa un nou ciclu de transformare a reliefului.
Aplicată zonei din Gorj, ipoteza susține că Inelul de Piatră ar fi făcut parte dintr-un traseu mai vechi al râului Sohodol. Cursul de apă ar fi trecut prin arcadă și prin peștera Pârlazului, continuând apoi printr-o galerie subterană până la peștera Gruiului din valea Deleșului, de unde își urma drumul spre râul Jaleș.
Argumentele invocate pentru această variantă țin de poziționarea formațiunilor pe aceeași axă și de diferențele de nivel dintre ele. Peștera Pârlazului este descendentă, cu aproximativ 19 metri, iar între Inel și intrarea în peșteră există o diferență de nivel estimată la 10-12 metri. Peștera Gruiului, astăzi colmatată, reprezintă punctul cel mai coborât al acestui aliniament.
Urmele apei în peștera Pârlazului
Explorarea peșterii Pârlazului a scos la iveală o galerie puternic descendentă, blocată de prăbușiri de stânci. Situația poate indica prăbușirea și astuparea vechiului tunel care ar fi legat Inelul de Piatră de intrarea în peșteră.
Într-una dintre galerii au fost identificate macrocristale de calcit, cunoscute și sub denumirea de „colți de câine”. Aceste formațiuni se dezvoltă în apă și sunt numite formațiuni carstice de bazin, iar prezența lor susține ideea că zona a fost influențată, în trecutul îndepărtat, de un curs de apă.
Ieșirea spre valea Deleșului ar fi fost ulterior închisă prin surpare. Traseul vechi poate fi reconstituit prin consultarea hărților mai vechi ale zonei și prin observarea direcției în care curge pârâul Deleș.
Amenajarea traseului din Runcu ar putea lega mai clar localitatea de acest ansamblu carstic, care include Inelul de Piatră, peștera Pârlazului și vestigiile subterane spre valea Deleșului. Formațiunea continuă să fie un reper natural al Cheilor Sohodolului și al peisajului montan gorjean.