O discuție înregistrată în biroul comisarului-șef al Gărzii de Mediu Gorj aduce în atenție verificările făcute la AVI INSTANT SRL, compania de pe strada Mărgăritarului din Târgu Jiu care prelucrează și conservă carne de pasăre. În aceeași zi, anchetatorii DNA Craiova au revenit la sediul instituției de control, la mai bine de două săptămâni după prima descindere.
În dialogul dintre Gheorghe Sanda și comisarul Mateescu este discutată o sesizare privind mirosurile reclamate de locuitorii municipiului Târgu Jiu. Angajata afirmă că, în ultima perioadă, nu au mai fost episoade după sesizarea anterioară, însă spune că, în urma verificărilor, a identificat o problemă legată de autorizația fermei numărul 6.
Potrivit înregistrării, documentul impunea ca activitățile de eliminare a emisiilor să fie programate în funcție de condițiile existente. Gheorghe Sanda îi cere subalternei să se refere la un plan real de reducere a disconfortului olfactiv, nu la un document considerat doar formal.
Comisarul-șef susține în discuție că acest element ar putea justifica acțiunea instituției, în condițiile în care problema mirosului nu ar putea fi eliminată definitiv. „Ăsta este singurul lucru care ne salvează, că de miros nu o să scăpăm niciodată!”, afirmă Gheorghe Sanda, conform înregistrării.
DNA a ridicat documente și aparatură
Garda de Mediu Gorj fusese solicitată să verifice reclamațiile repetate privind mirosul provenit de la fermele AVI INSTANT. Înregistrarea este prezentată în contextul anchetei DNA, care vizează modul în care au fost realizate controalele instituției la operatorul economic.
Anchetatorii DNA Craiova au revenit la sediul Gărzii de Mediu Gorj după mai mult de două săptămâni de la prima acțiune. De această dată, au ridicat documente și aparatură de interceptare, lăsată în instituție pe 3 septembrie.