Compania LAZĂR SERVICE COM SRL din Târgu Jiu va construi o hală industrială pentru repararea și recondiționarea bateriilor utilizate de autovehiculele electrice. Investiția depășește 3 milioane de lei și este finanțată prin Programul Tranziție Justă.
Noua unitate va include o secție specializată în intervenții asupra bateriilor auto. Proprietarii de mașini electrice vor putea apela la recondiționare în locul înlocuirii complete a acumulatorului, soluție care poate reduce costurile și poate prelungi perioada de utilizare a bateriilor.
Sprijin pentru proiect
Proiectul este prezentat de Consiliul Județean Gorj drept o investiție care contribuie la diversificarea economiei locale și la apariția unor servicii adaptate noilor tehnologii. Compania a beneficiat de îndrumare în etapa de accesare și implementare a finanțării din partea echipelor Consiliului Județean Gorj și ADR Sud-Vest Oltenia.
„LAZĂR SERVICE COM SRL realizează o investiție de peste 3 milioane de lei, prin Programul Tranziție Justă, pentru extinderea și dezvoltarea activității companiei prin construirea unei noi hale industriale destinate reparării și recondiționării bateriilor autovehiculelor electrice. Proiectul prevede înființarea unei secții specializate în recondiționarea bateriilor, oferind o alternativă mai accesibilă la înlocuirea completă a acestora și contribuind la prelungirea duratei lor de utilizare”, a transmis Cosmin Mihai Popescu, președintele Consiliului Județean Gorj.
Potrivit acestuia, recondiționarea acumulatorilor poate reduce necesitatea înlocuirii lor și, implicit, impactul asupra mediului. Cosmin Mihai Popescu a mai precizat că astfel de investiții susțin dezvoltarea unor servicii specializate și adaptarea economiei Gorjului la cerințele mobilității electrice.