Scriitoarea Ioana Burghel și-a transformat legătura cu Glogova într-o sursă de memorie, inspirație și echilibru. Autoare a opt volume de poezie și aflată la debutul în proză, ea vorbește despre rădăcini, dispariția satului tradițional și nevoia de a rămâne aproape de sine prin scris.
De la sfârșitul anului 2012, Glogova este locul pe care Ioana Burghel îl numește „acasă”. S-a stabilit aici împreună cu soțul său, în timp ce cei doi copii ai familiei și-au construit propriile vieți în alte zone, revenind însă alături de nepoți.
Scriitoarea spune că și-a dorit, după o copilărie petrecută în mai multe locuri, să aibă o casă și un spațiu în care să-și fixeze rădăcinile. Viața de la Glogova presupune muncă și uneori poate fi copleșitoare, însă peisajul, oamenii și istoria locului îi oferă energia de care are nevoie.
Întâlnirea cu Nicolae Dragoș
Printre reperele culturale ale zonei se află apropierea de scriitorul Nicolae Dragoș și de soția acestuia, actrița Mariana Cercel. Ioana Burghel își amintește că poetul i-a oferit, cu ani în urmă, un premiu pentru poezie, i-a dăruit volumul „Colivia cu păsări” și i-a transmis sfaturi care au ajutat-o în parcursul literar.
Nicolae Dragoș a sprijinit-o și prin prezentarea sa în comunitatea locală, gest pe care autoarea îl consideră important pentru un scriitor aflat la început de drum. Întâlnirile dintre cei doi sunt mai rare din cauza activității profesionale, dar au loc la evenimentele literare organizate în zonă.
Poezia a apărut în viața Ioanei Burghel încă din perioada școlii. Nu indică un moment precis în care ar fi înțeles că scrisul va deveni parte din identitatea sa, explicând că a revenit mereu la poezie chiar și după perioade lungi de pauză.
Pentru ea, scrisul nu este o demonstrație adresată celorlalți, ci o modalitate de exprimare și de depășire a temerilor. Poezia o ajută să-și înțeleagă trăirile și să umple golurile interioare, având un rol mai profund decât acela al unei simple forme de terapie.
Debutul în proză
Ioana Burghel a publicat opt volume de poezie, unul dintre acestea fiind realizat în colaborare cu scriitorul Baki Ymeri și tradus în limba albaneză. În acest an, autoarea a făcut trecerea oficială către proză cu volumul de proză scurtă „Magia unei lumi amputate”.
Deși a scris proză și înainte, a amânat publicarea ei până când Nicolae Dragoș, după ce a citit textele, a încurajat-o insistent să le adune într-o carte. Materialul pornește din întâmplări trăite sau auzite de-a lungul timpului și dintr-un trecut pe care autoarea îl consideră esențial pentru înțelegerea prezentului.
„Amputarea” din titlu trimite la pierderea unei mari părți din satul românesc tradițional, cu simplitatea și autenticitatea pe care generațiile mai vechi le-au cunoscut. În viziunea sa, odată cu această lume s-au diminuat și firescul, anumite sentimente și o parte din umanitate.
Scrierea prozei i se pare mai dificilă decât poezia, pentru că presupune construirea unor personaje, imagini și universuri convingătoare. Cititorul trebuie să poată intra în lumea cărții și să privească realitatea prin experiențele personajelor, fără ca textul să devină nici greoi, nici schematic.
Chiar după debutul în proză, poezia rămâne forma în care se recunoaște cel mai ușor. Proza îi oferă libertate pentru construcția unor lumi și pentru recuperarea trecutului, însă versul continuă să-i exprime spaimele, bucuriile și teama de a nu se îndepărta de propria identitate.
Literatura și viața de zi cu zi
Colaborarea cu reviste literare și întâlnirile cu alți autori au avut un rol important în formarea sa. Schimbul de cărți, idei și opinii i-a oferit ocazia să-și evalueze parcursul și să-și caute vocea proprie, după modele pe care, la început, le urmează orice scriitor.
În paralel cu literatura, Ioana Burghel lucrează ca economist, cu activitatea profesională desfășurată în apropiere de Motru. Ea consideră că cele două domenii nu se contrazic: disciplina cifrelor îi păstrează rigoarea și echilibrul, iar literatura o ajută să se exprime mai clar.
Drumul dintre serviciu și casa din Glogova trece printr-un spațiu încărcat de istorie. Cula Glogovenilor nu reprezintă, pentru ea, doar o clădire veche sau un obiectiv muzeal, ci o mărturie a trecutului local, legată de istoria zonei, de revoluția lui Tudor Vladimirescu și de poveștile care au circulat din generație în generație.
Ioana Burghel consideră că poezia își va recâștiga puterea de a-i opri pe oameni din ritmul agitat al vieții. Ea crede că, după o perioadă dominată de tehnologie, aplicații și mediul virtual, oamenii se vor întoarce la rădăcini, la lectură și la întrebările despre ceea ce câștigă sau pierd sufletește.
Autoarea observă însă că lectura nu mai este practicată cu aceeași regularitate de publicul larg. După 1989, numărul celor care scriu a crescut considerabil, iar dezechilibrul dintre oferta de cărți și numărul cititorilor a contribuit, în opinia sa, la îndepărtarea oamenilor de lectură.
Chiar și așa, Ioana Burghel rămâne convinsă că literatura valoroasă și modelele autentice își vor recâștiga locul. Pentru ea, scrisul înseamnă în continuare o formă de a rămâne întreagă și de a-și păstra sufletul, fără să renunțe la căutarea propriei voci.