Procedura pentru construirea unei grădinițe noi în comuna Stejari a fost anulată după aproximativ nouă luni, deși la licitație s-au înscris cinci asocieri de firme. Investiția, estimată la 5,61 milioane de lei fără TVA, ar urma să fie scoasă din nou la atribuire.
Primăria Stejari a lansat procedura la sfârșitul lunii ianuarie 2026, pentru demolarea unei construcții existente, ridicarea grădiniței, amenajarea și împrejmuirea terenului. Pe 14 septembrie, autoritatea contractantă a închis procedura în SICAP, invocând faptul că nicio ofertă nu a fost considerată admisibilă.
Informații neoficiale susțin că una dintre firme ar fi îndeplinit condițiile solicitate, dar ar fi fost determinată să se retragă din competiție. Aceste afirmații nu au fost confirmate public de reprezentanții Primăriei Stejari.
Firma cu contracte în comună
În atenția procedurii se află și Pro Dimension Contracts SRL din Satu Mare, societate care a mai obținut contracte de la administrația locală. La finalul anului 2025, firma a câștigat un contract de 5,7 milioane de lei pentru proiectarea, asistența tehnică și executarea lucrărilor de extindere a rețelelor de apă și canalizare din comună.
Pentru investiția respectivă au fost depuse trei oferte, însă doar cea a companiei Pro Dimension Contracts SRL a fost declarată admisibilă. Celelalte două propuneri au fost respinse de autoritatea contractantă. Societatea fusese contestată public și în perioada mandatului fostului primar Robert Păiuși, inclusiv de persoane care îl susțineau pe actualul edil, Ion, cunoscut și ca Romel, Budilică.
După reluarea licitației pentru grădiniță, la competiție ar urma să participe și o firmă despre care surse susțin că are legături de familie cu patronii Pro Dimension Contracts SRL, fiind controlată de ginerele acestora. Aceleași informații nu exclud posibilitatea ca societatea să câștige contractul.
Investiția și spațiile existente
Necesitatea unei clădiri noi este pusă în discuție și prin prisma numărului de copii din comună. În Stejari sunt aproximativ 40-45 de copii de vârstă preșcolară, iar în localitățile Piscoiu și Baloșani există mai multe clădiri școlare, în timp ce în Stejari se află și o unitate de învățământ nefolosită.
Școala Gimnazială „Aurel Teodorescu” are două niveluri, fiecare cu o suprafață de circa 1.200 de metri pătrați. Clădirea a fost modernizată și dotată inclusiv prin fonduri PNRR, însă este utilizată de un număr redus de elevi. Grădinița a funcționat ani la rând în spațiile școlii, astfel că folosirea uneia sau a două săli existente ar fi putut fi analizată ca alternativă la construirea unei clădiri noi.
Valoarea estimată a lucrărilor este de aproximativ 5,61 milioane de lei fără TVA. La această sumă se adaugă circa 1,17 milioane de lei reprezentând TVA, precum și costurile pentru studii, proiectare, avize și contribuția proprie a administrației locale.
Potrivit estimărilor prezentate, efortul financiar total al Primăriei Stejari ar putea ajunge la aproximativ două milioane de lei din bugetul local, după includerea cheltuielilor suportate de administrație și a TVA-ului. O parte importantă dintre aceste sume ar fi fost deja angajată sau achitată. Situația financiară este cu atât mai sensibilă cu cât primarul Ion Budilică a vorbit în ultimii doi ani despre lipsa banilor și chiar despre riscul de faliment al instituției.