Complexul Energetic Oltenia intră în sezonul rece fără stocuri suficiente de cărbune, susține Paul Constantinescu, lider sindical la Cariera Husnicioara. Acesta consideră că ministrul Energiei, Dumitru Chisăliță, ar trebui să solicite la Bruxelles revizuirea planului de închidere a capacităților pe lignit.
Paul Constantinescu spune că România are nevoie de un program extins, care să țină cont de perioadele în care producția internă nu acoperă consumul. În opinia sa, importurile de energie cresc atât iarna, cât și vara, în intervalele secetoase, iar reducerea capacităților pe cărbune limitează posibilitatea de intervenție a producătorilor autohtoni.
Propuneri pentru grupurile Turceni
Liderul sindical consideră că situația grupurilor energetice de la Turceni trebuie analizată separat. În prezent, funcționează un singur grup, iar cel de-al doilea ar trebui păstrat în rezervă, astfel încât să poată fi pornit rapid în cazul unei avarii.
„Ar trebui rediscutate toate lucrurile acestea”, a transmis sindicalistul, referindu-se la numărul de grupuri și la termenele de retragere a capacităților. El susține că noul ministru al Energiei ar trebui să meargă la Bruxelles pentru a negocia un nou plan, cu termene mai lungi de închidere.
Constantinescu avertizează că perioada următoare va fi dificilă, deoarece stocurile de cărbune lipsesc, iar constituirea lor se face cu probleme. Grupurile de la Rovinari folosesc huilă energetică provenită de la Roșiuța și Jilț, însă transportul se desfășoară mai greu și implică cheltuieli mai mari.
În opinia liderului de la Cariera Husnicioara, existența unui număr mai mare de capacități de producție ar fi permis și formarea unor stocuri mai consistente de cărbune.