Scene desprinse din MMA la un meci de baschet din Liga Națională. Spiritele s-au încins în ultimele cinci minute ale confruntării dintre CSM Târgu Mureș și SCMU Craiova, după o tentativă de la blocaj a lui Goran Martinic.
SCM U Craiova a pierdut cu scorul de 70-84 disputa de la Târgu Mureș, dar punctul culminant al confruntării a fost o încăierare generală între cele două formații. În încercarea de a-l bloca defensiv pe Blaj Voinescu, Martinic i-a aplicat acestuia o un cot în figură. Cel dintâi nu a rămas dator și a dat de pământ cu sportivul mureșenilor. A urmat un conflict deschis, la care au intervenit și reprezentanții firmei de pază.
După ce spiritele s-au calmat, s-au împărțit sancțiunile. Au fost eliminați Martinic, Santa şi Rosenfeld de la gazde, respectiv Agapie şi Blaj-Voinescu de la Craiova.
Partida a contat pentru etapa a 17-a din campionat.