Marcel Andrei, gorjeanul care a devenit cunoscut ca ispită la „Insula Iubirii”, revine în emisiune într-un rol complet diferit. De această dată, el participă alături de soția sa, Armina, pentru a-și testa căsnicia.
Marcel are 37 de ani, iar Armina 27. Cei doi formează un cuplu de trei ani și s-au căsătorit în urmă cu doi ani. În prezent, locuiesc în Tenerife, unde Armina lucrează ca recepționeră la un hotel, iar Marcel este chelner și promoter imobiliar.
Legătura lui Marcel cu Gorjul este una directă: este originar din județ și și-a petrecut copilăria în Rovinari. Participarea anterioară la emisiune i-a adus notorietatea, iar acum povestea sa continuă într-o formulă de cuplu.
O nouă provocare în Thailanda
Marcel și Armina s-au cunoscut pe internet, înainte ca el să participe la „Insula Iubirii”. Prima lor întâlnire față în față a avut loc după întoarcerea lui Marcel din Thailanda, iar acum cei doi revin împreună în aceeași destinație.
Cuplul va fi separat timp de 21 de zile și va trece prin numeroase situații menite să le pună relația la încercare. Marcel susține că vrea să-i demonstreze soției sale că îi este fidel și că relația lor poate rezista tentațiilor.