Produse contrafăcute în valoare de peste 4.000.000 lei au fost confiscate la Calafat.
Polițiștii de frontieră au descoperit într-un TIR mai mulți paleți ce conțineau peste 13.000 de astfel de bunuri.
Autocamionul era condus de un cetățean bulgar.
Şoferul transporta coletărie pe ruta Bulgaria-Germania, conform documentelor prezentate.
Poliţiştii au descoperit, în interiorul compartimentului de marfă, mai mulți paleți ce conțineau peste 13.000 de bunuri contrafăcute, constând în: articole vestimentare, încălțăminte, parfumerie, produse de marochinărie și ceasuri inscripționate cu numele unor mărci cunoscute.
Poliţiştii de frontieră efectuează acum cercetări sub aspectul săvârşirii infracţiunii de punere în circulaţie a unui produs purtând o marcă identică sau similară cu o marcă înregistrată.