Mihaela Coravu, absolventă a Colegiului Național „Ecaterina Teodoroiu” din Târgu Jiu, a fost inclusă printre elevii recompensați la Gala Performanței Elevilor de Nota 10 „Excelența în educație”. Gorjeanca a fost singura absolventă din județ care a obținut media 10 la examenul de Bacalaureat din 2026.
Evenimentul s-a desfășurat miercuri, 26 august, la Palatul Parlamentului și a ajuns la cea de-a treia ediție. Gala a fost organizată de Senatul României, prin Comisia pentru Învățământ, Știință și Inovare, împreună cu Asociația Nutribalance Nature.
Peste 300 de persoane au participat la manifestare. Au fost celebrați absolvenții care au încheiat cu media 10 Evaluarea Națională sau Bacalaureatul în 2026, alături de profesorii și familiile lor.
Gorjul, reprezentat la gală
Mihaela Coravu nu a putut fi prezentă la festivitate. Colegiul Național „Ecaterina Teodoroiu” a fost reprezentat de directoarea Minodora Paliu-Murgan, care a participat în numele tinerei.
Absolventa a obținut trei note de 10 la examenul de Bacalaureat. Reprezentanții colegiului au transmis un mesaj de felicitare, subliniind efortul depus de elevă pe parcursul mai multor ani.
„Felicitări din tot sufletul, Mihaela Coravu, pentru acest rezultat extraordinar, care nu înseamnă doar trei note perfecte la examenul maturității, ci încununează ani de muncă, disciplină, perseverență și sacrificii!”, au transmis reprezentanții CNET Târgu Jiu.
Programul galei a inclus și momentul „Vocea care inspiră”, în cadrul căruia tinerii performanți au vorbit despre experiențele lor și despre drumul parcurs până la rezultatele obținute.