luni, 21 septembrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Mihai Alexandru Mitoșeriu, patronul Premier, a murit la 37 de ani

Mihai Alexandru Mitoșeriu, cunoscut apropiaților sub numele „Dudu”, a murit la vârsta de 37 de ani. Tânărul, patronul Premier, era finul Mihaelei Borcea, fosta soție a omului de afaceri Cristi Borcea, originar din Gorj.

Mihaela Borcea a reacționat după aflarea veștii și a transmis un mesaj emoționant pe rețelele de socializare. Aceasta a vorbit despre Mihai ca despre un om blând și discret, care nu a vrut niciodată să îi deranjeze pe cei din jur.

În mesajul său, Mihaela Borcea a subliniat că tânărul a lăsat în urmă doi copii, dintre care unul are doar câteva luni, precum și soția, Bianca. Ea a descris pierderea ca fiind greu de acceptat și a transmis că Mihai va rămâne în memoria celor care l-au cunoscut și l-au iubit.

„Finul meu drag” a fost apelativul folosit de Mihaela Borcea în mesajul de adio. Ea i-a urat drum lin către lumină și odihnă veșnică, rugându-se ca sufletul lui să își ocrotească familia și copiii.

Latest Posts