Mihai Weber, președintele organizației PSD Gorj și deputat, anunță că social-democrații nu vor vota un eventual Cabinet condus de Siegfried Mureșan. Reacția vine după ce acesta a fost propus de președintele Nicușor Dan pentru funcția de prim-ministru.
Weber susține că nominalizarea îl readuce în prim-plan pe „urmașul lui Ilie Bolojan” și critică atât efectele guvernării anterioare asupra economiei și industriei, cât și demersurile europene pe care i le atribuie lui Mureșan. Deputatul afirmă că România nu își permite să piardă timp într-o perioadă pe care o descrie drept una de criză.
Criticile lui Mihai Weber
În mesajul public transmis după nominalizare, liderul PSD Gorj acuză că România ar fi pusă în situația de a avea reprezentanți care nu își apără interesele. El face referire la solicitarea unor sancțiuni și la limitarea fondurilor europene pentru țara noastră, invocând motive respinse, în opinia sa, chiar de oficiali europeni.
„Partidul Social Democrat nu poate să voteze această nominalizare”, a transmis Mihai Weber, considerând că susținerea propunerii ar echivala cu un vot împotriva României și a voinței cetățenilor.
Siegfried Mureșan este a treia propunere de premier înaintată de Nicușor Dan. În vârstă de 45 de ani, Mureșan ocupă funcția de vicepreședinte al Partidului Popular European și pe cea de vicepreședinte al Grupului PPE din Parlamentul European.