Minprest Serv SA caută 12 angajați pentru punctul de lucru din Turceni. Posturile sunt destinate muncitorilor necalificați, electricienilor și mașiniștilor, iar salariile pot ajunge la 5.225 de lei brut, în funcție de funcție.
Locurile de muncă disponibile sunt următoarele:
- 10 posturi de mașinist la alte mașini fixe de transport pe orizontală și verticală;
- un post de muncitor necalificat în mine și cariere;
- un post de electrician de întreținere și reparații.
Salarii și condiții de angajare
Pentru cele 10 posturi de mașinist, remunerația brută este cuprinsă între 4.330 și 5.225 de lei. Muncitorul necalificat și electricianul vor primi câte 4.330 de lei brut. Toți angajații vor beneficia și de bonuri de masă.
Experiența profesională nu este obligatorie pentru ocuparea posturilor, însă candidații trebuie să fi absolvit o școală profesională. Toate contractele sunt cu normă întreagă și vor fi încheiate pe perioadă determinată, pentru două luni.
Activitatea se va desfășura la punctul de lucru Minprest Serv SA din Turceni, situat pe strada Uzinei nr. 1. Ofertele sunt valabile până la 20 noiembrie 2026.
Pentru informații despre înscriere, poți contacta societatea la numărul 0253.371.513 sau la adresa de e-mail minprest@yahoo.ro.