sâmbătă, 15 iunie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

N-au mai răbdat! CSM Târgu Jiu, predată lui Kresimir Basic

CSM Târgu Jiu are antrenor nou începând din 2023. Oficialii grupării gorjene l-au prezentat, vineri, pe Kresimir Basic. În vârstă de 47 de ani, croatul are o vastă experiență la nivel internațional, atât în Europa, cât și în Asia. Cele mai mari performanțe le-a avut în Luxemburg, unde a câștigat cupa și campionatul, dar se poate lăudă cu un C.V. care cuprinde, pe lângă formații din țara natală, echipe din Bosnia, Austria, Slovenia, Arabia Saudită sau Taiwan.
“Am cântărit mult această situație și am luat hotărârea de a aduce un antrenor. Sper să fie într-un ceas bun și să scoatem la suprafață echipa de baschet. Trebuia să schimbăm ceva. Cred în acești jucători, nu este târziu să ne revenim și cred că prin aducerea lui Kresimir Basic vom reuși acest lucru”, a precizat directorul clubului, Robert Bălăeț.
Noul principal s-a declarat optimist și crede că poate redresa situația. Posibilele transferuri se vor face după evaluarea lotului.
“Pe hârtie, chiar dacă lucrurile arată foarte rău, situația nu este dramatică. Trebuie să scoatem echipa din această zonă și să ne salvăm de la retrogradare. Pentru mine este o provocare. Este pentru prima dată când preiau o echipă, la mijlocul sezonului, care luptă să se salveze. Vom încerca să găsim cele mai bune soluții pentru a ieși din această situație. Sunt optimist, altfel nu m-aș fi aflat aici. Nu cred că jucătorii de aici nu au calitate. Este vorba despre mentalitate, echipa este căzută. Mă voi consulta cu staff-ul și dacă este nevoie să aducem unul sau doi jucători o vom face”, a declarat Basic.
Contractul se întinde până la finalul sezonului. Primul meci cu croatul la timonă va avea loc joi, 5 ianuarie, împotriva formației din Miercurea Ciuc.

N-au mai răbdat! CSM Târgu Jiu, predată lui Kresimir Basic

sursa

Latest Posts

Parteneri Media