Fabrica de detergenți construită în Rovinari cu finanțare prin Fondul pentru Tranziție Justă ar urma să devină operațională în primăvară. Investiția va aduce cel puțin 60 de locuri de muncă, iar autoritățile locale spun că primesc deja numeroase CV-uri.
Primarul orașului Rovinari, Robert Filip, a anunțat că noua unitate de producție își va deschide porțile în sezonul de primăvară. Administrația locală a sprijinit proiectul prin punerea la dispoziție a terenului și intenționează să acorde investitorului o scutire de taxe.
Planuri pentru noi investiții
Fabrica de detergenți va fi a patra unitate de producție deschisă în Rovinari. Robert Filip speră ca, anul viitor, în oraș să fie realizate încă două investiții de acest tip.
Planurile administrației locale sunt legate și de sursa de apă termală identificată în zonă, care ar putea contribui la dezvoltarea unor proiecte viitoare.