Octavian Tivig, un gorjean originar din Tismana, a fost înmormântat în Italia, după ce a murit subit la vârsta de 45 de ani. Ceremonia funerară a avut loc la Stradella, în provincia Pavia, unde biserica româno-ortodoxă della Misericordia s-a dovedit neîncăpătoare pentru cei veniți să-și ia rămas-bun.
Bărbatul se afla singur în locuința sa din Stradella în momentul decesului. Pentru că moartea a fost neașteptată, autoritățile italiene au dispus efectuarea unei autopsii, iar trupul a fost predat familiei după finalizarea procedurilor medico-legale.
Octavian Tivig era căsătorit și avea un fiu în vârstă de 11 ani. Familia, prietenii și comunitatea românească din Italia l-au descris drept un om vesel, implicat și apreciat de cei din jur.
Pasiunea pentru Inter
Gorjeanul era un suporter cunoscut al echipei Inter Milano. El a fost secretarul Inter Club „Roberto Vecchioni” din Stradella, iar în ultima perioadă ocupa funcția de vicepreședinte al fan-clubului din Certosa di Pavia.
La funeralii au participat numeroși fani ai formației italiene. Printre aceștia s-a aflat Beppe Bergomi, fost fundaș al lui Inter Milano și campion mondial cu naționala Italiei, care avea o relație de prietenie cu Octavian Tivig.
Cei doi se întâlniseră în luna iulie, când gorjeanul își însoțise fiul și alți copii la tabăra de vară organizată de Bergomi la Piancavallo. „Era un om frumos, iubea Inter, îi respecta foarte mult pe toți și știa să se facă îndrăgit”, a declarat fostul fotbalist.
Bergomi a povestit că Octavian îi trimisese un mesaj cu doar câteva zile înainte să moară. Acesta îi spusese că se afla pe stadionul San Siro, unde urmărea un meci al echipei sale favorite.
La încheierea slujbei, sicriul a fost scos din biserică în aplauzele celor prezenți. În memoria lui Octavian Tivig au fost înălțate baloane negre și albastre, culorile clubului Inter Milano.