duminică, 4 octombrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

Oprirea la Bumbești-Jiu s-a încheiat cu dosar penal pentru un bărbat din Năsăud

O femeie de 28 de ani din Năsăud a cerut ajutorul polițiștilor după ce ar fi fost amenințată de concubinul său, în timpul unei opriri la o benzinărie din Bumbești-Jiu. Cei doi se aflau în tranzit prin județul Gorj.

Incidentul a avut loc pe 28 septembrie, pe fondul unor discuții legate de situația familială. Potrivit verificărilor, bărbatul, în vârstă de 29 de ani și originar din aceeași localitate, i-ar fi adresat femeii amenințări cu acte de violență, provocându-i o stare de temere.

Polițiștii din cadrul Poliției Orașului Bumbești-Jiu au completat formularul de evaluare a riscului și au stabilit că există un pericol iminent. În consecință, a fost emis un ordin de protecție provizoriu.

Prin măsura dispusă, bărbatului i s-a interzis să se apropie la mai puțin de 100 de metri de femeie și de locurile menționate în ordin. Polițiștii au deschis un dosar penal pentru amenințare.

Latest Posts