Primăria Padeș pregătește un proiect pentru înființarea unei comunități de energie, destinată familiilor vulnerabile din comună. Aproximativ 200 de gospodării ar putea beneficia de panouri fotovoltaice și de lucrări ample de eficientizare energetică.
Documentația necesară accesării finanțării prin Fondul pentru Tranziție Justă este în lucru, iar administrația locală așteaptă publicarea ghidului de finanțare. Primarul Mihăiță Troacă spune că proiectarea va fi finalizată astfel încât cererea să poată fi depusă după deschiderea programului.
Lucrări pentru gospodăriile vulnerabile
Intervențiile nu se vor limita la instalarea panourilor. Fiecare locuință inclusă în proiect ar urma să fie reabilitată din punct de vedere energetic, prin lucrări precum:
- montarea panourilor fotovoltaice;
- izolarea termică a locuințelor;
- înlocuirea tâmplăriei cu ferestre termoizolante;
- intervenții la acoperișuri și alte lucrări prevăzute în ghidul de finanțare.
În paralel, Primăria Padeș are în pregătire un parc fotovoltaic cu o putere de 300 de kW. Administrația locală intenționează să obțină fonduri și pentru o instalație de stocare cu baterii de 1 MW, iar pe termen mai lung analizează extinderea capacității de producție și stocare până la 2-3 MW.
Preț plafonat pentru primărie
Pentru perioada rece, administrația locală spune că a negociat cu furnizorul un contract prin care prețul energiei este plafonat timp de un an. Valoarea stabilită este de 1,4 lei pe MW, iar tariful nu ar urma să se modifice în intervalul prevăzut în contract.