Începutul sezonului autumnal readuce în atenție patrimoniul subteran al Gorjului și istoria cercetării speologice din nordul județului. De la ipotetica peșteră sacră a lui Zalmoxis până la galeriile explorate în Polovragi și Sohodol, zona păstrează unele dintre cele mai spectaculoase forme carstice din România.
Cea mai veche referire la o peșteră din spațiul carpatic apare la Strabon, care vorbea despre o cavitate sacră aflată pe muntele Kogaion, locul unde, potrivit tradiției, ar fi trăit Zalmoxis. Identificarea exactă a acesteia nu a fost stabilită nici până astăzi. Printre ipotezele formulate se află localizarea muntelui în masivul Godeanu sau în zona Polovragi-Cernădia, ceea ce ar transforma Peștera Polovragi în una dintre posibilele peșteri asociate legendei.
Peșterile din nordul Gorjului au fost menționate de-a lungul timpului ca locuri de refugiu în fața năvălitorilor, dar și ca spații în care ar fi fost ascunse comori sau tezaure. Aceste povești au alimentat interesul comunităților din împrejurimi și al celor veniți să cerceteze relieful subteran.
De la primele hărți la explorări
Primele informații topografice despre o cavitate din Oltenia se referă la Peștera Veterani și datează din jurul anului 1692. Planurile și ridicările topografice sunt considerate printre cele mai vechi documente de acest tip și se află în Arhiva de Război a Marinei Austriece. Interesul pentru peșteră era legat de poziția sa strategică în Defileul Dunării, zonă disputată în acea perioadă de Imperiul Otoman și Austria.
În 1897 a fost publicată prima lucrare de specialitate despre peșteri în limba română, realizată de geologul G.M. Murgoci. Volumul cuprindea descrieri ale cavităților cunoscute la acea vreme și informații ample despre Peștera lui Pahomie, vechea denumire a Peșterii Polovragi, precum și despre Peștera Muierilor, aflată la nord de Baia de Fier.
Peștera Polovragi era cunoscută de localnici cu mult înaintea cercetărilor moderne și fusese măsurată inițial pe aproximativ 1.000 de metri. Din 1974, cavitatea a intrat în atenția Cercului de Speologie „Emil Racoviță” și a Grupului de Explorări Ecologice și Speologice Subacvatice din București, iar investigațiile au extins lungimea galeriilor fosile și active la peste 9.000 de metri.
Explorările nu sunt considerate încheiate, iar cercetările speologice și subacvatice planificate pentru viitor ar putea duce lungimea cavității peste pragul de 10.000 de metri. Dincolo de cifre, aceste măsurători reflectă efortul necesar pentru cartografierea și înțelegerea unei lumi subterane încă insuficient cunoscute.
Peisajul carstic al Gorjului
Bordura sudică a masivelor Vâlcan și Parâng este alcătuită în mare parte din calcare care pot fi modelate de apă. Acțiunea apelor meteorice și a râurilor, desfășurată pe durata a milioane de ani, a creat chei, peșteri, avene și alte forme carstice cu o valoare peisagistică deosebită.
- Cheile Oltețului adăpostesc Peștera Polovragi, cea mai lungă cavitate din Oltenia și a cincea ca lungime din România;
- Cheile Galbenului includ Peștera Muierilor, prima cavitate din țară electrificată și amenajată pentru vizitare;
- Cheile Sohodolului cuprind numeroase peșteri și avene, dintre care două sunt asociate unor recorduri naționale: cea mai înaltă stalagmită și cel mai mare puț vertical;
- între Șușița Verde și Sohodol se găsesc depozite de terra-rossa și câmpuri de lapiezuri, fenomene rare la nivel european;
- în Cheile Sohodolului, Peștera Gârla Vacii este legată de un fenomen de difluență subterană.
Unele cavități păstrează desene rupestre și urme ale locuirii umane din perioade foarte vechi. Printre acestea se numără Peștera Muierilor, Peștera Popii și Peștera Cioarei.
Relieful subteran al Gorjului păstrează și astăzi mai multe necunoscute. Inelul de Piatră al Sohodolului nu a fost pe deplin explicat, iar peșterile Pîrlajului și Laptelui, aflate pe creasta estică a Cheilor Sohodolului, continuă să ridice întrebări privind legătura lor cu acest fenomen.
Perimetrele speologice Șușița Verde și Șușița Seacă rămân importante pentru cercetare datorită circulației active a apei în subteran, favorizată de particularitățile reliefului carstic.