marți, 8 octombrie, 2024
📣Practica studenti jurnalism ✍️

Polițiștii locali caută să salveze oamenii străzii

Având în vedere temperaturile scăzute din ultima perioadă, polițiștii locali din Târgu Jiu continuă acțiunile de identificare a persoanelor fără adăpost, în scopul încredințării acestora serviciului public de asistenţă socială.

„Începând cu luna noiembrie, până în prezent, pe raza municipiului Târgu Jiu au fost depistate 7 persoane fără adăpost care și-au improvizat diferite locuri de dormit în staţii de autobuz, clădiri dezafectate sau intrări în scări de bloc.
Din păcate, toate cele 7 persoane au refuzat să meargă la Centrul Social de Urgență pentru Persoanele Fără Adăpost „Casa Iris”. De asemenea, precizăm că persoana fără adăpost care a decedat în data de 21.12.2022 a fost depistată de polițiștii locali în 11, 12, 18, 19, respectiv 20.12.2022, însă aceasta a refuzat să fie cazată la „Casa Iris”. Acţiunile pentru identificarea persoanelor fără adăpost vor continua pe tot parcursul sezonului rece și sperăm ca măcar o parte dintre acestea să accepte internarea, pe timp, de noapte, în centrul special amenajat”, au transmis reprezentanții Poliției Locale Târgu Jiu.

sursa

Latest Posts

Parteneri Media