Nicolae Buică, (n. 11 noiembrie 1855, Slatina — d. 1932, București) a fost un violonist român, numele său având o rezonanță aparte în fața tuturor înaintașilor lui, prin educația profesională (elev al lui Carl Flesh la Conservatorul din București), contactul cu repertoriul clasic de concert și cu viața muzicală din străinătate, încă din ținerețe și dorința de a ridica muzica populară românească pe o nouă treaptă artistică. „Faimosul virtuoz român”, cum a fost numit de către presa germană, a reușit să depășească stadiul cunoscut al muziii lăutărești românești din secolul al XIX-lea.
S-a născut la data de 11 noiembrie 1855 în Slatina, județul Olt, într-o veche dinastie de lăutari, fiind fiul violonistului Bebe Buică.
În 1860 este părăsit de către tatăl său, care se recăsătorise și lăsat în grija unchiului său, Gheorghe Buică. Din 1862 cântă în taraful acestuia la berăria „Bazilescu” din Craiova, ca vioară a doua.
În 1869 este auzit aici de către violonista Paula Grepell, care îl recomandă Conservatorului din Bucuresti (cunoscându-i personal pe marii profesori ai vremii, George Fontino și Eugenia Bazelli). În același an Nicolae Buică se mută în București și este primit în clasa de vioară a lui Carl Flesch.
În 1871 este absolvent al Conservatorului, iar în 1872 se căsătorește cu arhitecta Elvira Pop Florantin, fiica filozofului Ioan Pop Florantin, și se mută…