Vasile Șeicaru (n. 10 iulie 1951, Oancea, județul Galați, România) este un muzician, cântăreț, compozitor și autor român.
Vasile Șeicaru debutează în formația Cristal ca solist vocal în 1970.
Din 1978 devine membru al Cenaclului Flacăra, fiind recrutat de însuși Adrian Păunescu în timpul unei transmisiuni tv din Galați.
I s-a cerut să interpreteze o melodie la alegere și Vasile a ales o melodie a lui Paul Tutungiu:
Fie pâinea rea sau bună,
Dunărea ne este mumă.
Fie pâinea bună, rea,
Dunărim cu Dunărea.
După audiție, Adrian Păunescu îi spune: „Gândește-te bine: Ai putea mâine dimineață la 7:30 să fii la autocar și să devii membru al cenaclului Flacăra sau să rămâi „țârcovnic” de educație fizică toată viața la Galați!”. La acea dată Vasile era profesor de educație fizică în comuna natală – Oancea din județul Galați.
A doua zi a fost la autocar și pentru 2 ani a cântat doar acea piesă la serbările cenaclului Flacăra prin toată țara până când Adrian Păunescu s-a „milostivit” să-l lase să lanseze și alte piese mai mult ori mai puțin „altoite” de mâna sa.
În 1984, ca urmare a unor neînțelegeri cu Adrian Păunescu, părăsește Cenaclul Flacăra, motive pe care nu dorește să le facă publice.
“Îl iubesc pe D-zeu și nu mă uit niciodată cu ură spre cer.” este unul dintre motto-urile sale de pe pagina sa de Facebook.
Își continuă activitatea de solist folk,…