Administrația Complexului Energetic Oltenia încearcă să îmbunătățească pe final de an programl de reparații la nivelul subunităților miniere. În acest sens, a fost stabilit un buget de un milion de lei pentru achiziția materialelor necesare programului de mentenanță.
Vor fi achiziționate țevi laminate din oțel pentru asigurarea bazei materiale necesară formațiilor de lucru din cadrul UPRUM Rovinari, în vederea asigurării reviziilor și reparațiilor planificate conform programului anual, cât și a altor intervenții neprogramate la utilajele din dotarea Sucursalei Miniere.
Produsele sunt utilizate la confecționarea diverselor piese de schimb și subansamble metalice, cum ar fi: mantale pentru role și ghirlande de role, mantale pentru tamburi metalici, diverse tipuri de bucșe, alte repere indispensabile circuitelor de exploatare, transport și depozitare ale cărbunelui și sterilului în cariere.
sursa