Viciile fac parte din viața noastră! Uneori este aproape imposibil să renunțăm la ele, chiar dacă nu sunt deloc bune pentru viața noastră socială și nici pentru starea de sănătate. Pentru persoanele care și-au propus să renunțe la vicii precum fumatul sau excesul de alcool, există remedii naturiste foarte eficiente care pot fi cumpărate cu ușurință din orice farmacie naturistă sau din orice magazin plafar.
Toate preparatele de acest tip pot ajuta simțitor orice persoană interesată de renunțarea la astfel de lucruri. Spre exemplu extractele, tincturile si polygemmele sunt remedii naturiste care nu prezintă efecte adverse, foarte eficiente în lupta cu eliminarea celor două vicii.
Pentru lupta împotriva consumului în exces de alcool există preparatul AntiAlcool Plant. Specialiștii susțin faptul că, administrarea acestui preparat timp îndelungat determină scăderea progresivă a consumului de alcool precum și îmbunătățirea stării de sănătate la modul general. Un alt efect important este și acela de a scădea tulburările nervoase și arsurile digestive cu senzația de constricție. Aceste manifestări sunt consecința consumului în exces de alcool, susțin specialiștii!
Preparatul naturist AntiAlcool conține un amestec de extracte de plante naturale, mai precis Asarum Europaeum-Piperul lupului, Capsicum Annuum – Ardei iute, Phytolacca Decandra – Cârmâz și alcool etilic fabricat din cereale 50% vol.
Recomandări.
Pentru că reduce dorința de a consuma băuturi alcoolice, implicit reduce și cantitatea de alcool consumată. Acest preparat se poate administra progresiv, cure de 5-10 picături până la 40 de picături de trei ori pe zi. Picăturile pot fi diluate în apă sau pot fi puse direct in băutură. În funcție de intensitatea dependenței, curele de AntiAlcool pot varia între 1 și 3 luni de zile. Nu sunt indicate pentru persoanele care alăptează si nici pentru femeile însărcinate.
Oricum, dacă sunteti hotărâți să încercați o cura cu acest remediu naturist este foarte indicat să cereți părerea medicului dumneavoastră de familie care cunoaște istoria tuturor bolilor în amănunt precum și părerea unui medic specialist în tratamente naturiste.
Pentru persoanele care nu pot renunța la fumat, avem vești foarte bune, de asemenea. În momentul de față pot fi cumpărate foarte multe preparate naturiste de bună calitate care pot ajuta mult la eliminarea definitivă a acestui viciu. Unul dintre ele este preparatul Nicotan Antitabac produs de către compania PlantExtrakt.
Se administrează chiar înainte de a fuma. În felul acesta, țigara nu va mai avea aroma obișnuită! Poate fi depășită etapa de dependență cu reducerea numărului de țigări fumate în timp. Acesta este principiul de acțiune!
Acest preparat conține următoarele extracte de plante: Plantago major, Caladium seguinum și Phytolacca Decandra, alcool etilic din cereale 40%.
Se administrează la nevoie, de 3-4 ori/zi, câte 10 picături într-o lingură de apă.
Nu prezintă reacții adverse și cura poate dura două sau trei luni de zile, în funcție de nivelul de dependență. Este însă complet contraindicat pentru femeile însărcinate și pentru cele care alaptează.
Este inutil să enumerăm toate avantajele renunțatului la fumat. În mod cert vă puteti bucura din plin de o viață mult mai lungă și de o stare de sănătate mai bună. Programați acum o consultație la medicul dumneavoastră de familie pentru a discuta despre remediile naturiste care pot să va ajute mult în lupta împotriva fumatului.