duminică, 4 octombrie, 2026
📣Practica studenti jurnalism ✍️

comunicate-de-presa.ro

Publica un comunicat de presa sau anunt proiect. Online, simplu, ieftin, rapid.

România câștigă Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori. Eugen Nodea, liderul lotului național

România s-a clasat pe primul loc la Olimpiada Balcanică de Informatică pentru Juniori, desfășurată între 22 și 28 septembrie 2026. Lotul național a obținut patru medalii, iar echipa a fost coordonată de profesorul Eugen Nodea, de la Centrul Județean de Excelență Gorj din Târgu Jiu.

La competiție au participat 55 de elevi din 13 țări. România a dominat clasamentul pe națiuni atât prin punctajul cumulat, cât și prin numărul și valoarea medaliilor câștigate.

Patru medalii pentru România

  • Andrei Nemțișor, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național „Costache Negruzzi” din Iași, a câștigat aurul absolut și a obținut cel mai mare punctaj al concursului;
  • Traian Danciu, elev în clasa a VII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, a primit medalie de aur;
  • Vlad Bondoc, elev în clasa a VIII-a la Liceul Teoretic Internațional de Informatică din București, a obținut, de asemenea, aurul;
  • Vlad Ioan Muntoiu, elev în clasa a VIII-a la Colegiul Național de Informatică „Constantin Diaconovici Loga” din Timișoara, a câștigat medalia de bronz.

Eugen Nodea a avut rolul de team leader al delegației României. În conducerea echipei s-a aflat și Ioan-Cristian Pop, student la Universitatea Politehnica București, desemnat deputy leader.

Ministerul Educației și Cercetării i-a felicitat pe elevii medaliați, pe profesorii și părinții acestora, precum și pe toți cei care au contribuit la pregătirea lotului național. Coordonarea participării României a revenit Direcției Olimpiade, Concursuri, Parteneriate și Educație Extracurriculară.

Latest Posts