vineri, 29 septembrie, 2023
📣Practica studenti jurnalism ✍️

Ședință între sindicatele și administrația CEO

Sindicatele și administrația din Complexul Energetic Oltenia vor avea o ședință în perioada imediat următoare. Va fi programată o întâlnire în cadrul Comisiei Mixte.

Ultima ședință a avut loc în luna septembrie. Periodic, sindicatele și administrația dezbat problemele salariaților în cadrul unor reuniuni formale.

De fiecare dată pe agenda ședințelor se află acordarea de ajutoare financiare salariaților cu boli grave. Cuantumul maxim al ajutorului financiar este de 2.500 de lei. Pot primi sprijin inclusiv rudele salariaților din Complexul Energetic Oltenia.

accentingorj.ro

Latest Posts

“Nocturna Bibliotecilor”, în această seară și la Târgu Jiu

Biblioteca Judeţeantă „Christian Tell” Gorj este și anul acesta parte a evenimentului cultural “Nocturna Bibliotecilor”. Așadar, astăzi, începând cu orele 16:00, la sediul Central...