O ambulanță a fost implicată într-un accident rutier, marţi dimineaţă, în Slatina. Evenimentul s-a petrecut la intersecţia străzii Primăverii cu Bulevardul A.I. Cuza.
Ambulanţa a lovit un semafor, după ce a acroșat un alt autoturism. Din fericire, nu au existat victime omenești, fiind produse doar pagube materiale.
Potrivit polițiștilor, ambulanța a pătruns în intersecție, pe culoarea roșie a semaforului electric, cu semnalele luminoase și acustice în funcțiune și a intrat în coliziune cu un autoturism care nu i-a acordat prioritate.
În urma evenimentului, conducătorii auto implicați în eveniment au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Ambii șoferi au fost sancționați contravențional cu amendă în valoare de 1.305 lei, iar, ca măsură complementară, polițiștii le-au reținut permisul de conducere, în vederea suspendării exercitării dreptului de a conduce autovehicule pe drumurile publice, pentru o perioadă de 90, respectiv 60 de zile, arată IPJ Olt.
foto: reporter24.ro