Locuitorii comunei Telești sunt invitați, în luna octombrie, la manifestările organizate de Primărie și Consiliul Local cu prilejul sărbătorii Sfintei Cuvioase Parascheva. Programul cuprinde un târg anual, o prezentare de cabaline și un spectacol folcloric susținut de Ansamblul Artistic Profesionist „Doina Gorjului”.
Târgul „Sfânta Parascheva” se va desfășura sâmbătă și duminică, pe 10 și 11 octombrie 2026. Evenimentul este programat în satul Șomănești, în zona bisericii, unde va avea loc și prezentarea de cabaline.
„Hora Satului”, pe 14 octombrie
Manifestările se vor încheia miercuri, 14 octombrie 2026, chiar de ziua Sfintei Parascheva. De la ora 18.00, la Școala Primară Șomănești, este programată „Hora Satului”, organizată de autoritățile locale pentru comunitate.
Pe scenă vor evolua soliștii Ansamblului Artistic Profesionist „Doina Gorjului”:
- Roberta Crintea;
- Ileana Lăceanu;
- Victorița Lăcătușu;
- Georgiana Bîrsac;
- Alexandra Bleaje;
- Adriana Soreanu;
- Larisa Cârlugea;
- Adi Ologu.
Orchestra va fi dirijată de Florin Chirițoiu, iar conducerea artistică îi aparține Claudiei Torop. Spectacolul va fi prezentat de Codruța Florescu.
Organizatorii vă transmit invitația de a participa la târg și la programul artistic pregătit la Șomănești: „Vă aşteptăm cu drag la joc şi voie bună!”.